COVID-19. Italia înăspreşte din nou măsurile vizând limitarea răspândirii pandemiei
Vizualizari:

COVID-19. Italia înăspreşte din nou măsurile vizând limitarea răspândirii pandemiei

Italia înăspreşte din nou regulile destinate combaterii pandemiei noului coronavirus din cauza creşterii numărului cazurilor de infectare, desemnând începând de duminică trei zone drept aşa-numite zone roşii, a anunţat sâmbătă ministrul sănătăţii Roberto Speranza, informează dpa.

În noile zone roşii - Lombardia, Sicilia şi provincia autonomă Bolzano -, populaţiei i s-a impus să nu îşi părăsească locuinţele dacă este posibil, cu excepţia mersului la serviciu, la cumpărături de alimente sau din alte motive urgente.

Cea mai mare parte a Italiei a fost clasificată ca zonă portocalie, ceea ce înseamnă că locuitorii sunt îndemnaţi să nu părăsească localitatea, iar magazinele - cu excepţia supermarketurilor -, barurile şi restaurantele trebuie să închidă.

Guvernul italian a înăsprit anterior criteriile de clasificare a zonelor.

Aplicarea noilor reguli înseamnă că 70% din sectorul gastronomic italian este închis din nou, potrivit asociaţiei agricole Coldiretti, după ce magazinelor li s-a permit să se redeschidă pentru o scurtă perioadă după sărbătorile de iarnă.

Coldiretti a comunicat că restricţiile au afectat puternic întregul sector agricol şi alimentar şi a solicitat subvenţii pentru salvarea locurilor de muncă şi protejarea economiei.

Decizia privind înăsprirea măsurilor a fost adoptată în contextul în care autorităţile italiene au înregistrat vineri 16.000 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 477 de decese cauzate de COVID-19.

În pofida acestor restricţiilor mai dure, muzeele şi expoziţiile din unele regiuni vor putea să deschidă de luni.

Regulile se aplică aşa-numitelor zone galbene, unde situaţia epidemiologică este mai puţin gravă decât în alte părţi ale ţării, potrivit unui ordin semnat sâmbătă de premierul Giuseppe Conte.

 

 

sursa agerpres

Similare
RECOMANDĂRI