Dacă va fi ales în calitate de preşedinte al SUA, în 2020, Joe Biden va convoca un summit mondial privind democraţia
Sursa foto:Saul Loeb/Agence France-Presse/Getty Images Vizualizari:

Dacă va fi ales în calitate de preşedinte al SUA, în 2020, Joe Biden va convoca un summit mondial privind democraţia

Actualul favorit democrat în cursa pentru Casa Albă, Joe Biden, a promis joi, dacă va fi ales în 2020, să organizeze în Statele Unite un summit mondial asupra valorilor democratice, maltratate, în opinia sa, de Donald Trump, relatează AFP, citat de Agerpres.

Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama a prezentat la New York marile linii ale politicii externe pe care o va aplica în calitate de preşedinte. Aceasta s-ar „baza pe obiective clare şi strategii sănătoase, şi nu pe accese de furie pe Twitter”, a subliniat el, referindu-se la numeroasele mesaje postate de miliardarul republican pe reţeaua socială.

„Lumea îl vede pe Trump aşa cum este: nesincer, prost informat şi impulsiv. Şi uneori corupt, periculos de incompetent şi incapabil, în opinia mea, de leadership-ul mondial, ca şi de leadership-ul ţării noatre”, a mai spus Joe Biden.

Summitul ar avea loc în primul an al preşedinţiei Biden. El ar reafirma angajamentele în domeniul valorilor democratice şi ar implica societatea civilă.

În primele 100 de zile ale preşedinţiei sale, Joe Biden ar lansa un apel la un alt summit, asupra schimbărilor climatice, în cursul căruia celelalte ţări care emit dioxid de carbon ar urma să se angajeze „asupra unor obiective naţionale mai ambiţioase” pentru a lupta împotriva creşterii temperaturilor.

Donald Trump a retras Statele Unite din acordul de la Paris privind schimbările climatice, negociat de predecesorul său Barack Obama, considerând că aduce prejudicii celei mai mari economii a lumii, relatează AGERPRES.
Similare
RECOMANDĂRI