Decizia luată de companiile aeriene după ce Iranul a bombardat bazele militare americane din Irak
Sursa foto:mediafax.ro Vizualizari:

Decizia luată de companiile aeriene după ce Iranul a bombardat bazele militare americane din Irak

Mai multe companii aeriene internaţionale au decis să evite spaţiul aerian din Iran, după ce zeci de rachete balistice au lovit două baze militare din Irak, care găzduiesc militari americani, scrie CNN.

Singapore Airlines a declarat, miercuri, că zborurile companiei în Europa au fost redirecţionate astfel încât să evite spaţiul aerian iranian, adăugând că „monitorizează situaţia cu atenţie şi va face mai multe schimbări dacă va fi necesar”, transmite Mediafax.ro.

Un purtător de cuvânt al companiei din Taiwan EVA Air a precizat pentru CNN că zborurile europene ale companiei au început să evite spaţiul aerien din Iran, încă din primele ore ale dimineţii de miercuri, pentru a asigura siguranţa. 

De asemenea, Malaysia Airlines a transmis că în urma evenimentelor recente „va evita spaţiul aerian conflictual din Iran”. 

Eva Air şi Malaysia Airlines au mai adăugat că nu vor zbura deasupra Irakului.

În SUA, Administraţia Federală de Aviaţia a emis o înştiinţare prin care solicită aeronavele civile să evite „operaţiunile în spaţiul aerian deasupra Iran, Irak şi apele Golfului Persic şi Oman”. 

Multe companii aeriene americane, precum American Airlines şi Delte, nu zboară deasupra Iranului momentan. Compania United şi-a ajustat unul dintre zboruri pentru a evita spaţiul aerian din Iran în luna iunie, după ce autorităţile au lovit o dronă americană în Strâmtoarea Hormuz.

Similare
RECOMANDĂRI