Donald Trump anunţă introducerea celor mai aspre măsuri punitive la adresa Iranului, din 5 noiembrie
Sursa foto:Washington Press Vizualizari:

Donald Trump anunţă introducerea celor mai aspre măsuri punitive la adresa Iranului, din 5 noiembrie

Vine iarna, vin şi sancţiunile. Preşedintele Donald Trump a anunţat introducere celor mai aspre măsuri punitive la adresa Iranului şi a făcut-o într-o manieră inspirată de celebrul serial 'Urzeala Tronurilor'. În plus, liderul de la Casa Albă este impulsionat de cifrele foarte bune privind economia internă, publicate cu doar 3 zile înaintea alegerilor.

După ce a retras SUA din acordul nuclear cu Iranul şi progresiv a reintrodus sancţiuni la adresa Teheranului, acum, Donald Trump va lua cele mai dure măsuri în acest sens. "Vin sancţiunile!" a scris preşedintele într-un mesaj pe Twitter reformulând o celebră expresie din serialul "Urzeala Tronurilor".

View image on Twitter

Şi vin cele mai aspre sancţiuni din istorie care vor lovi în sectoarele-cheie: energie, finanţe şi transporturi. Peste 700 de persoane, bănci şi companii vor fi incluse pe lista neagră a americanilor.

Mike Pompeo, secretar de stat SUA: "Scopul este să lăsăm regimul fără mijloacele prin care împrăştie moarte şi distrugere în lume. Vrem să forţăm Iranul să-şi abandoneze pentru totdeauna activităţile ilegale şi să se comporte ca o ţară normală."

Opt state aliate SUA, printre care Italia, India sau Coreea de Sud, nu vor fi penalizate pentru că vor continua să importe petrol din Iran. Autorităţile de la Teheran susţin că pot supravieţui sancţiunilor. Iranienii de rând sunt însă îngrijoraţi.

Oamenii aşteaptă să vadă cum o să fie după ziua de duminică.

Sancţiunile împotriva Iranului vor intra în vigoare pe 5 noiembrie, cu o zi înaintea alegerilor americane.

Preşedintele Trump este în turneu de campanie pentru candidaţii republicani şi este impulsionat de cifrele economiei interne. 250 de mii de noi locuri de munca create în luna octombrie, şomaj de 3,7 %, cel mai scazut nivel din ultima jumatate de secol iar salariile sunt cele mai mari din ultimii 10 ani.

Similare
RECOMANDĂRI