Donald Trump laudă fermitatea sa în faţa Rusiei
Sursa foto:politico.com Vizualizari:

Donald Trump laudă fermitatea sa în faţa Rusiei

Preşedintele american, Donald Trump, a lăudat marţi, în prezenţa liderilor celor trei ţări baltice, fermitatea sa în faţa Rusiei, reafirmând, în acelaşi timp, convingerea sa că ar putea să se înţeleagă bine cu omul forte de la Kremlin, relatează AFP.

"Nimeni nu a fost atât de ferm în faţa Rusiei ca mine", a declarat preşedintele american în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu omologii săi din Estonia, Kersti Kaljulaid, Letonia, Raimonds Vejonis, şi Lituania, Dalia Grybauskaite.

Cele trei ţări baltice, a căror populaţie totală se ridică la şase milioane de persoane, au petrecut cinci decenii sub ocupaţia sovietică, până în 1991, înainte de a adera la NATO şi UE, în 2004.

Dacă nu a abordat direct chestiunea sensibilă a unei eventuale întâlniri viitoare cu Vladimir Putin la Casa Albă, Donald Trump a ţinut încă o dată să sublinieze că ar putea avea o "foarte bună relaţie" cu acesta din urmă.

"Dacă se întâmplă asta, ar fi un lucru excelent. Este o posibilitate reală. Este posibil, de asemenea, să nu se întâmple asta. Cine ştie?", a afirmat preşedintele american ale cărui afirmaţii despre Rusia sunt privite cu o atenţie deosebită pe fondul anchetei procurorului special asupra eventualelor legături între echipa sa de campanie şi Moscova.

Potrivit Casei Albe, până în prezent nu a fost discutată nicio dată. Ultima vizită a lui Vladimir Putin la Casa Albă a avut loc în 2005, în timpul mandatului lui George W. Bush.

Posibila întâlnire, adusă în discuţie cu prilejul unei convorbiri telefonice între cei doi lideri la 20 martie, intervine într-un context de puternice tensiuni. La cel mai scăzut nivel, relaţiile s-au înrăutăţit şi mai mult după otrăvirea la începutul lui martie în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal.

În total, Marea Britanie şi aliaţii săi, în special din Uniunea Europeană şi NATO, au anunţat peste 150 de expulzări de diplomaţi ruşi de pe teritoriile lor.

Într-o formulă care a provocat zâmbete în sală, preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, l-a lăudat pe Donald Trump pentru stilul său diplomatic deosebit. "Avem nevoie de leadership, chiar de leadership imprevizibil, pentru a pune presiune (...) şi este ceea ce vedem la preşedintele Trump", a declarat ea.

Dincolo de declaraţiile asupra angajamentului NATO alături de ele în faţa puternicului lor vecin rus, ţările baltice doresc ca SUA să le trimită mai frecvent baterii de rachete antirachete Patriot pentru exerciţii militare.

"Sper că SUA şi alţi aliaţi înţeleg că spaţiul aerian al ţărilor baltice trebuie să fie mai bine păzit şi apărat", a declarat Dalia Grybauskaite pentru postul de radio public LRT, în ajunul vizitei.

Anul trecut, NATO a desfăşurat patru batalioane multinaţionale în Polonia şi în cele trei ţări baltice, pentru a atenţiona împotriva unei eventuale acţiuni pripite ruse, în timp ce armata americană a trimis rachete Patriot în Lituania, în cadrul unor exerciţii.

Venit în iulie într-o vizită în Estonia, vicepreşedintele american Mike Pence a evocat posibilitatea ca SUA să desfăşoare aici sisteme Patriot.

Ţările baltice au fost îngrijorate de retorica din campania electorală a lui Trump, de faptul că acesta a pus sub semnul întrebării utilitatea NATO şi de absenţa iniţială a unor critici la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin.

În 2018, pe un zid din Vilnius a apărut imaginea lui Trump aplicând un sărut tandru pe buzele lui Putin (referire la sărutul pe gură dintre Leonid Brejnev şi liderul sovietic german Eric Honecker), în timp ce un sondaj publicat anul trecut a dezvăluit că doi lituanieni din trei nu au încredere în preşedintele american.

Donald Trump, care a atacat frecvent "pasagerii fără bilet" ai NATO, a felicitat îndelung cele trei ţări baltice pentru că respectă regula NATO de a aloca 2% din PIB pentru apărare.

"Angajamentul vostru este un exemplu pentru alte ţări ale NATO", a declarat el, citat de AFP.
Similare
RECOMANDĂRI