Extrema dreaptă din Austria cere ridicarea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Extrema dreaptă din Austria cere ridicarea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei

Vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, lider al Partidului Libertăţii (FPO, extrema dreaptă) a cerut ridicarea sancţiunilor europene împotriva Rusiei într-un interviu publicat duminică, cu numai câteva zile înainte de o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin la Viena.

"Este momentul să punem capăt acestor sancţiuni exasperante şi să ne normalizăm relaţiile economice şi politice cu Rusia", a declarat el ziarului Österreich, citat de AGERPRES.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi alte ţări au impus sancţiuni Moscovei după anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014, iar apoi pentru rolul Rusiei în conflictul din estul Ucrainei.

Guvernul austriac, format după o alianţă între partidul conservator ÖVP şi FPÖ, spune că vrea să acţioneze ca o punte între Est şi Vest. Cancelarul austriac Sebastian Kurz, care provine din ÖVP, afişează o poziţie pro-europeană.
 
Similare
RECOMANDĂRI