Forbes: Mai mulţi miliardari născuţi în Rusia se dezic de originea lor şi nu vor să mai fie consideraţi „ruşi”
Sursa foto:digi24.ro Vizualizari:

Forbes: Mai mulţi miliardari născuţi în Rusia se dezic de originea lor şi nu vor să mai fie consideraţi „ruşi”

Unii dintre cei mai bogaţi oameni născuţi în Rusia cer Occidentului să nu-i mai considere „ruşi”. Printre ei se numără fondatorul companiei Telegram şi cofondatorul băncii digitale Revolut. Este vorba despre miliardari care s-au stabilit în alte ţări şi care au şi alte cetăţenii. Fie că le este frică de sancţiunile economice, fie că s-au opus dintotdeauna regimului de la Kremlin, ei solicită acum public să nu fie numiţi ruşi.

Forbes”, revistă americană celebră pentru topurile sale cu miliardari, a relatat recent despre câteva astfel de exemple, precizând că de la anexarea Crimeei în 2014 şi invadarea Ucrainei, în februarie, 34 de miliardari ruşi au fost sancţionaţi de SUA, Marea Britanie sau Uniunea Europeană. Autorităţile le-au îngheţat activele, le-au sechestrat superiahturile şi le-au imobilizat avioanele la sol, iar „Forbes” a observat o tendinţă în creştere în ultimii ani, dar mai ales în ultimele luni: mulţi miliardari, chiar dacă mai păstrează legături cu Rusia, nu vor să fie numiţi ruşi, notează digi24.ro

Pavel Durov, fondatorul Telegram


Unul dintre ei este Pavel Durov. Are 37 de ani, s-a născut în Sankt Petersburg, a creat reţeaua socială rusă VKontakte, dar a plecat din companie după ce a avut neînţelegeri, pe teme de cenzură, cu alţi acţionari care erau apropiaţi de Putin, printre care Alişer Usmanov. A făcut apoi aplicaţia de mesagerie criptată Telegram - acum un instrument de comunicare esenţial pentru ucraineni. „Pavel a părăsit Rusia cu mulţi ani în urmă, fără intenţia de a se mai întoarce”, a declarat un purtător de cuvânt pentru Forbes. Durov locuieşte în Dubai acum, unde se află şi sediul Telegram, şi a dorit să se ştie că a devenit cetăţean francez anul trecut. (Se pare că are, de asemenea, şi un paşaport eliberat de autorităţile din St. Kitts şi Nevis).

Igor Buhman, fondatorul Playrix

Igor Buhman a spus o poveste similară. El şi fratele său, Dmitri, au crescut în Vologda, la aproximativ 500 km nord-est de Moscova, unde au înfiinţat compania de jocuri video pentru telefoane mobile Playrix, în 2004. Şi-au mutat afacerea în Irlanda în 2013, dar au în continuare mii de angajaţi, împărţiţi între Rusia şi Ucraina. Soţii Buhman, care acum locuiesc la Londra, au cerut „Forbes” să fie incluşi pe lista de cetăţeni ai Israelului, unde au emigrat în 2016, şi nu ai Rusiei.

Nik Storonsky, fondatorul Revolut


Nik Storonsky, în vârstă de 37 de ani, este cofondator al băncii digitale Revolut, cu sediul la Londra. A crescut în Rusia, dar a plecat la vârsta de 20 de ani. Storonski, care a criticat războiul, are dublă cetăţenie, britanică şi rusă, dar în CV-ul său consemnează doar: „Nik este cetăţean britanic”.

Eugen Şvidler, bunul prieten al lui Roman Abramovici

Alţii au legături mult mai profunde cu lumea afacerilor şi lumea politică din Rusia. De pildă, Eugen Şvidler (Eugene Shvidler) este cunoscut ca fiind cel mai bun prieten şi partener de afaceri al lui Roman Abramovici, unul oligarhii ruşi vizaţi de noul val de sancţiuni decise după invadarea Ucrainei.

Eugene Shvidler (al doilea din stânga) este prieten apropiat al lui Roman Abramovici (al doilea din dreapta) Foto: Profimedia Images

În martie, guvernul britanic l-a sancţionat pe Şvidler, care locuieşte la Londra, pentru legăturile sale „strânse” de afaceri cu Abramovici. Şvidler deţine participaţii în companii ruse din domeniul oţelului şi al nichelului, dar a insistat mult timp că nu este rus. „Domnul Shvidler nu este şi nu a fost niciodată cetăţean al Federaţiei Ruse”, a declarat pentru Forbes un asociat al omului de afaceri, care a precizat că nu vorbeşte în numele miliardarului. Este adevărat că Shvidler s-a născut într-o regiune sovietică, dar din punct de vedere tehnic, nu a avut niciodată un paşaport rusesc şi este cetăţean al SUA din 1994 şi al Regatului Unit din 2010, a precizat asociatul lui.

Len Blavatnik, investitor la Warner Music


Len Blavatnik, născut în Ucraina sovietică, a crescut în Rusia şi a emigrat în America în 1978, la vârsta de 21 de ani. A făcut avere în afaceri ruseşti din domeniul petrolului şi aluminiului avându-l ca partener pe oligarhul Viktor Vekselberg, sancţionat de Marea Britanie şi SUA pentru „legături strânse” cu Vladimir Putin. Blavatnik, care nu a intrat sub incidenţa sancţiunilor, a ieşit din afacerile din Rusia şi în prezent este cunoscut pentru investiţiile în afaceri non-ruseşti precum Warner Music, producătorul de produse chimice LyondellBassell şi brandul de modă Tory Burch, dar şi pentru donaţiile importante la Stanford, Harvard şi Oxford, unde banii săi au stârnit controverse. Blavatnik insistă că este cetăţean american şi britanic şi, după cum a precizat purtătorul său de cuvânt pentru Forbes în 2018, „nu este rus, nu a fost niciodată rus şi nu este un oligarh”.

Iuri Milner, investitor important în Silicon Valley


Şi mai este şi cazul lui Iuri Milner. Cel mai influent investitor în tehnologie din Rusia, a fost unul dintre primii susţinători ai Facebook şi Twitter prin intermediul fondului său de risc, DST Global. Printre primii săi susţinători se numără VTB Bank, deţinută de statul rus, şi o filială a gigantului Gazprom, ambele entităţi aflându-se astăzi sub sancţiuni. Un alt binefăcător al lui a fost Alişer Usmanov, oligarh celebru, sancţionat de UE, Marea Britanie şi SUA, deşi consideră sancţiunile neîndreptăţite.

Milner este în prezent un investitor proeminent în Silicon Valley, care nu a fost sancţionat şi care a condamnat războiul, încercând de mult timp să se distanţeze de Rusia. Are 60 de ani, s-a născut la Moscova şi a studiat fizica la Universitatea de Stat din Moscova, dar subliniază că din 1999 este cetăţean al Israelului - unde s-a mutat în 2005 - şi este rezident în California din 2014. El susţine că 97 la sută din averea personală a fost făcută în afara Rusiei, ţară în care nu a mai fost din 2014 şi unde nu are proprietăţi, în timp ce pe Vladimir Putin nu l-a întâlnit niciodată. În aprilie 2020, pe lista sa anuală de miliardari, revista Forbes l-a reclasat pe Iuri Milner, transferându-l de pe lista cu miliardari ruşi pe lista cu miliardari israelieni.

Similare
RECOMANDĂRI