Grecia va ajuta Bulgaria, după ce Gazprom a decis să oprească livrările de gaze naturale
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Grecia va ajuta Bulgaria, după ce Gazprom a decis să oprească livrările de gaze naturale

Grecia va ajuta Bulgaria, după ce Gazprom a decis să oprească livrările de gaze naturale către Sofia, i-a spus miercuri premierul elen Kyriakos Mitsotakis omologului său bulgar Kiril Petkov, transmite Agerpres.

De asemenea, Mitsotakis a solicitat o reuniune de urgenţă miercuri pentru a discuta situaţia aprovizionării cu gaze a Greciei şi impactul deciziilor, a anunţat biroul premierului elen, fără a furniza detalii suplimentare.

Miercuri, Gazprom a anunţat că a oprit complet livrările de gaze naturale către Bulgaria, deoarece Sofia nu a plătit în ruble pentru livrarea combustibilului.

Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Similare
RECOMANDĂRI