În plină criză, Nicolas Maduro a iniţiat unul dintre cele mai importante exerciţii militare din Venezuela
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În plină criză, Nicolas Maduro a iniţiat unul dintre cele mai importante exerciţii militare din Venezuela

Preşedintele Nicolas Maduro a lansat „unul dintre cele mai importante” exerciţii militare din istoria Venezuelei, în contextul în care Statele Unite şi-au manifestat susţinerea faţă de preşedintele interimar Juan Guaido şi nu au exclus posibilitatea unei acţiuni militare, conform Russia Today.

Exerciţiul militar se va desfăşura până în data de 15 februarie şi este cel mai important din ultimii 200 de ani, a reiterat preşedintele Maduro.

„Trebuie să ne pregătim să apărăm suveranitatea Venezuelei, integritatea teritorială şi independenţa”, a transmis Maduro, în replică la susţinerea pe care Juan Guaido a primit-o din partea Statelor Unite şi mai multor ţări din Europa şi America Latină.

Nicolas Maduro a transmis sâmbătă că o posibilă agresiune din partea Statelor Unite împotriva Venezuelei nu poate fi justificată, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a anunţat că că o intervenţie militară în rămâne o "opţiune".

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine "toate opţiunile".

Similare
RECOMANDĂRI