Învestirea noii Comisii Europene ar putea fi amânată din cauza Marii Britanii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Învestirea noii Comisii Europene ar putea fi amânată din cauza Marii Britanii

Învestirea echipei conduse de Ursula von der Leyen în fruntea Comisiei Europene ar putea fi din nou amânată după ce Marea Britanie a anunţat că va nominaliza un candidat la funcţia de comisar european doar după formarea unui nou guvern britanic în urma alegerilor anticipate din 12 decembrie.

Este de aşteptat ca acest lucru să provoace nemulţumire în rândul partenerilor europeni, care doresc ca noul executiv al Blocului comunitar să fie instalat pe 1 decembrie, însă, potrivit reglementărilor UE, toate statele membre au datoria de a numi un comisar, informează agenţia de ştiri Reuters, potrivit Mediafax.

Potrivit reglementărilor comunitare, toate statele membre au datoria de a numi un comisar. Marea Britanie urmează să părăsească Blocul comunitar la finalul lunii ianuarie, însă până atunci rămâne stat membru al Uniunii.

„Am scris Uniunii Europene să confirmăm că recomandările preelectorale indică faptul că Regatul Unit nu ar trebui să înainteze nominalizări la funcţii internaţionale în această perioadă”, a declarat un oficial britanic.

Similare
RECOMANDĂRI