Japonia vorbeşte după 20 de ani despre "Teritoriile de Nord" ocupate ilegal de Rusia
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Japonia vorbeşte după 20 de ani despre "Teritoriile de Nord" ocupate ilegal de Rusia

Japonia vorbeşte pentru prima dată în ultimele două decenii despre patru insule „ocupate ilegal” de Rusia. Declaraţiile oficialilor japonezi vin pe fondul deteriorării relaţiilor cu Rusia din cauza războiului din Ucraina, scrie The Guardian.

În raportul său diplomatic anual publicat astăzi, Ministerul de Externe japonez afirmă că „cea mai mare preocupare dintre Japonia şi Rusia o reprezintă Teritoriile de Nord”, numindu-le „teritorii japoneze asupra cărora Japonia deţine drepturi suverane, dar în prezent sunt ocupate ilegal de Rusia”, notează stiriletvr.ro

Insulele se află în administrarea Rusiei de la finalul celui de-Al Doilea Tăzboi Mondial. Numite de Japonia "Teritoriile de Nord", aceste patru insule au fost invadate de armata sovietică în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, în august 1945, şi ulterior anexate de Moscova.

Această dispută teritorială a împiedicat semnarea unui tratat de pace între cele două ţări după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Rusia şi Japonia erau angrenate în negocieri pentru un tratat privind insulele, însă luna trecută, Moscova a declarat că va renunţa la discuţiile cu Japonia, invocând faptul că Tokyo „se străduie să dăuneze intereselor Rusiei”.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cele patru insule ale arhipelagului Kurile sunt „teritoriu inalienabil al Federaţiei Ruse”.

"Într-un moment în care Japonia a devenit o ţară neprietenoasă şi s-a alăturat unei serii întregi de acţiuni ostile împotriva ţării noastre, este într-adevăr foarte dificil să vorbim despre continuarea procesului de negociere", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în faţa presei.

Japonia a participat la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei de la începutul ofensivei ruseşti în Ucraina.

De asemenea, Tokyo a decis la începutul lunii aprilie să înceteze să mai importe cărbune rusesc, rămânând în acelaşi timp implicat în proiecte petroliere offshore în apropiere de Sahalin, în Extremul Orient rusesc.

Similare
RECOMANDĂRI