Julian Assange riscă zeci de ani de închisoare, după ce justiţia americană a prezentat 17 noi capete de acuzare, în baza legii împotriva spionajului
Sursa foto:news.harvard.edu Vizualizari:

Julian Assange riscă zeci de ani de închisoare, după ce justiţia americană a prezentat 17 noi capete de acuzare, în baza legii împotriva spionajului

Departamentul american al justiţiei a prezentat 17 noi capete de acuzare, în baza legii împotriva spionajului, care îl vizează pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, care riscă acum zeci de ani de închisoare.

Statele Unite îl acuză pe Assange că a pus în pericol surse prin dezvăluirea în 2010 de către WikiLeaks a unei cantităţi imense de documente militare şi diplomatice clasificate.

Australianul, în prezent în detenţie la Londra şi vizat de o procedură de extrădare în SUA, este acuzat de „complot” împreună cu fostul analist militar Bradley (ulterior Chelsea) Manning, aflat la originea acestei scurgeri fără precedent de documente.

Julian Assange este suspectat că l-a „ajutat” şi „incitat” pe soldatul Manning „să obţină informaţii confidenţiale, ştiind că acestea puteau fi folosite în detrimentul Statelor Unite şi în avantajul unei ţări străine”, a afirmat Departamentul Justiţiei, transmite Agerpres.

Washingtonul încearcă să obţină extrădarea lui Assange, care execută acum o sentinţă de 50 de săptămâni într-o închisoare britanică pentru că a fugit când a fost eliberat pe cauţiune.

El s-a adăpostit 7 ani în ambasada Ecuadorului la Londra, până în luna aprilie, când a fost expulzat de fostele sale gazde.

Similare
RECOMANDĂRI