Kremlin: E prea devreme să vorbim despre reluarea zborurilor către Georgia
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Kremlin: E prea devreme să vorbim despre reluarea zborurilor către Georgia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că momentan este prea devreme pentru a discuta despre o posibilă reluare a zborurilor comerciale spre şi dinspre Georgia, informează agenţia TASS.

El a adăugat că situaţia din Georgia este atent monitorizată.

„Restricţiile impuse zborurilor sunt o măsură pe care am fost forţaţi să o luăm şi, în consecinţă, situaţia va fi monitorizată în mod constant. De îndată ce vor apărea semne că situaţia s-a normalizat pentru turiştii ruşi după manifestările rusofobe din Georgia, vom analiza şi vom lua alte decizii. Acum este prea devreme să vorbim despre asta”, a spus Peskov.

Peskov a insistat asupra faptului că reluarea zborurilor spre şi dinspre Georgia nu poate fi exclusă. „Cu siguranţă, sperăm că mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla”, a adăugat el. Oficialul rus a spus, însă, că dat fiind faptul că tensiunile sunt la cote ridicate în Georgia, iar acţiunile rusofobe sunt frecvente, un număr mare de turişti ruşi în această ţară ar reprezenta un risc major pentru Moscova.

Relaţiile dintre Rusia şi Georgia sunt foarte tensionate încă din 2008, când Armata rusă a invadat Georgia, cele două ţări intrând în conflict direct timp de cinci zile.

Similare
RECOMANDĂRI