La câteva zile de la întâlnirea bilaterală din Finlanda, Donald Trump îl invită pe Vladimir Putin la Washington
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

La câteva zile de la întâlnirea bilaterală din Finlanda, Donald Trump îl invită pe Vladimir Putin la Washington

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a cerut consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton, să îl invite la Washington pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, într-un mesaj în reţeaua Twitter.

Preşedintele Trump i-a cerut lui @Ambjohnbolton să îl invite pe preşedintele Putin la Washington, la toamnă, iar aceste discuţii au deja loc", a scris Sanders.

Invitaţia vine la câteva zile după ce  preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american au avut prima lor  întâlnire bilaterală în cadrul unui summit la Helsinki, în Finlanda.

”Aştept cu nerăbdare a doua noastră întâlnire, pentru ca să putem începe să punem în aplicare unele dintre lucrurile despre care am discutat”, a declarat preşedintele american, joi, într-o postare pe Twitter, unde a precizat şi că: "Summitul cu Rusia a fost un mare succes, mai puţin pentru marele inamic al poporului, presa Fake News.”

Trump este criticat în Statele Unite, chiar şi în tabăra republicană,  după întâlnirea din capitala finlandeză, unde a fost de acord cu omologul său că Rusia nu a interferat în procesul electoral american.

 

Similare
RECOMANDĂRI