La Cupa Mondială din Rusia, pereţii au urechi, avertizează un responsabil de la Washington
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

La Cupa Mondială din Rusia, pereţii au urechi, avertizează un responsabil de la Washington

Atenţie la telefoane şi calculatoare cât timp sunteţi în Rusia pentru Cupa Mondială de fotbal - avertizează un înalt responsabil american din sfera informaţiilor. Potrivit acestuia, dispozitivele electronice ar putea deveni ţinta spionilor cibernetici aflaţi în slujba Kremlinului, relatează joi AFP.

William Evanina, directorul Centrului naţional pentru securitate şi contraspionaj, susţine că şi persoanele care se consideră prea puţin importante pentru a stârni interes ar putea fi luate în vizor.

"Toţi care se duc în Rusia pentru a asista la Cupa Mondială nu trebuie să-şi facă nicio iluzie legat de riscurile cibernetice pe care le comportă acest lucru", afirmă Evanina într-un comunicat difuzat miercuri.

"Dacă aveţi de gând să luaţi cu voi un telefon mobil, un laptop, o agendă electronică sau orice alt gadget, fiţi siguri că toate datele de pe aceste aparate (şi mai ales datele dv personale de identificare) vor putea fi consultate de guvernul rus sau de infractori cibernetici", adaugă expertul.

Potrivit acestuia, cel mai bine şi cel mai simplu ar fi ca toate aceste dispozitive să fie lăsate acasă, dacă nu sunt indispensabile, sau să se ia măsuri de precauţie cum ar fi scoaterea bateriei din aparat atunci când nu este folosit.

Ţintele prioritare sunt responsabilii guvernamentali şi reprezentanţii de companii, dar "nu plecaţi de la principiul că sunteţi prea nesemnificativi pentru a fi vizaţi", insistă Evanina.
Similare
RECOMANDĂRI