„Legea anti-sex a lui Boris”. Britanicii, nedumeriţi: Consideră că guvernul le interzice întâlnirile intime după ce ies din carantină
Vizualizari:

„Legea anti-sex a lui Boris”. Britanicii, nedumeriţi: Consideră că guvernul le interzice întâlnirile intime după ce ies din carantină

Relaxarea parţială a restricţiilor a venit şi cu o surpriză pentru britanici: interdicţia de a face sex cu persoane cu care nu locuiesc. Cel puţin aşa interpretează mulţi o nouă decizie a guvernului, care interzice vizitele private, cu unele excepţii. Măsura i-a surprins pe britanici, mai ales că vine în contextul în care ei au voie acum să-şi părăsească locuinţele.

Nick Ferrari, jurnalist LBC: Unele ziare scriu că practic nu poţi face sex cu cineva, iar asta a fost caracterizată drept legea antisex a lui Boris (Johnson – n.red.), scrie Digi24.

Potrivit măsurilor adoptate de guvernul de la Londra, doar persoanele care au motive reale se vor putea întâlni în interiorul unei case. Mulţi văd în asta o interdicţie sexuală.

Simon Clarke, ministrul Dezvoltării: Încercăm să ne asigurăm că nu vor fi oameni care vor sta departe de casă noaptea, este foarte important ca oamenii să stea acasă, pentru a evita răspândirea virusului.

Mai mult sau mai puţin în glumă, cei obligaţi să stea în casă în ultimele luni au găsit şi o portiţă de scăpare: dacă nu se poate acasă, există varinta locurilor publice.

Simon Clarke, ministrul Dezvoltării: Rata de transmitere a virusului în aer liber este mult mai scăzută decât în interior. Nu încurajăm, desigur, oamenii să facă asta în aer liber nici acum, nici altădată.

Nick Ferrari, jurnalist LBC: Nici altădată? Chiar dacă respecţi legile decenţei publice? Ceea ce spuneţi e că nu o vom putea face nici când ne întoarcem la normalitate... Tocmai aţi impus o interdicţie privind sexul pentru întreaga ţară.

Există, însă, şi excepţii de la noua regulă, iar asta a dat naştere la şi mai multe glume.

Piers Morgan, realizator TV: O excepţie se referă la atleţii de top... ei bine... sau dacă oferi ajutor de urgenţă. Dacă vreţi să ştiţi cum veţi putea face sex odată intrată în vigoare această interdicţie, întrebaţi-l pe Dominic Cummings. Poţi paria cu propria viaţă că-i va da de capăt. Sau dacă eşti un atlet de top... Sau dacă eşti un atlet de top care vrea să ofere ajutor de urgenţă. Asta pare să fie portiţa mea de scăpare.

Potrivit unui studiu, doar 40% dintre adulţii din Marea Britanie au făcut sex în timpul pandemiei, procentaj cauzat de izolare şi distanţarea socială.

Similare
RECOMANDĂRI