Lucifer din Siberia dă în judecată Biserica Ortodoxă Rusă şi cere daune morale de 666 de ruble
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Lucifer din Siberia dă în judecată Biserica Ortodoxă Rusă şi cere daune morale de 666 de ruble

Lucifer Vladimirovici Konceakov-Bagration, un bărbat de 45 de ani din oraşul Novosibirsk, Siberia, a dat în judecată Biserica Ortodoxă Rusă pentru faptul că în textele religioase prenumele său este asociat diavolului, scrie adevarul.ro.

Potrivit plângerii, depuse într-o instanţă din Moscova, Lucifer din Novosibirsk consideră că asimilarea prenumelui său cu diavolul îi denigrează onoarea şi demnitatea.

Bărbatul cere Bisericii Ortodoxe Ruse să admită public că informaţiile răspândite despre Lucifer nu sunt adevărate. În plus, acesta vrea daune morale de 666 de ruble ruseşti. ”Compensaţia financiară este extrem de simbolică. Nu este vorba de bani, ci de faptul că această cifră este folosită în mod negativ. Mulţi oameni o percep ca fiind diabolică”, explică el.

Însă Lucifer Konceakov-Bagration s-a născut cu altă identitate, şi anume Aleksei Iujanin. El a primit buletinul cu noua identitate în vara acestui an.

Biserica Ortodoxă Rusă a reacţionat la acest subiect menţionând că este ”o încercare complet de a se evidenţia din care nu se va alege cu nimic.”

Similare
RECOMANDĂRI