Macedonia: Guvernul trimite în parlament proiectul de amendament constituţional privind schimbarea numelui ţării
Sursa foto:AP Vizualizari:

Macedonia: Guvernul trimite în parlament proiectul de amendament constituţional privind schimbarea numelui ţării

Guvernul de la Skopje a adoptat luni un proiect de lege cu privire la schimbarea numelui ţării în Macedonia de Nord - aşa cum a fost convenit cu Grecia - şi l-a înaintat parlamentului spre adoptare, dar rezultatul votului este încă incert, transmite dpa .

Potrivit acordului convenit între premierul macedonean Zoran Zaev şi omologul său grec Alexis Tsipras, fosta republică iugoslavă ar urma să fie redenumită Macedonia de Nord, iar Grecia să ridice obstacolele diplomatice din calea aderării statului vecin la NATO şi la Uniunea Europeană.

Adoptarea proiectului de lege în guvern a survenit la o săptămână după ce un referendum la care cetăţenii au fost chemaţi să sprijine acordul a fost invalidat din cauza participării insuficiente.

Referendumul nu era însă constrângător, iar Zaev se angajase să facă toate demersurile posibile pentru aplicarea acordului cu Grecia.

'Acum, toţi deputaţii din parlament, indiferent din ce partid fac parte, au datoria istorică şi obligaţia în faţa cetăţenilor să asigure drumul Macedoniei spre stabilitate, securitate şi prosperitate economică', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Mile Boshnjakovski, într-o conferinţă de presă după şedinţa de luni a executivului.

Principalul partid de opoziţie, formaţiunea naţionalistă VMRO-DPMNE, a anunţat însă că deputaţii săi vor ţine cont de rezultatul referendumului şi nu vor vota pentru amendarea Constituţiei.

Pentru ca amendamentul să fie adoptat este nevoie de votul a celor 80 de deputaţi, adică două treimi din numărul total de 120, dar coaliţia de guvernare dispune de doar 72 de mandate.

Premierul Zoran Zaev a promis că, dacă parlamentul nu va adopta amendamentele, va convoca alegeri legislative anticipate. 
Similare