Mai multe persoane sunt date dispărute în urma erupţiei unui vulcan în Noua Zeelandă
Vizualizari:

Mai multe persoane sunt date dispărute în urma erupţiei unui vulcan în Noua Zeelandă

Aproximativ 100 de turişti se aflau luni ''pe sau în jurul'' vulcanului din Insula Albă din Noua Zeelandă în momentul erupţiei şi unii dintre aceştia sunt daţi dispăruţi, a anunţat premierul Jacinda Ardern, relatează AFP.

Cel puţin cinci persoane au murit după ce vulcanul de pe Insula Albă din Noua Zeelandă a erupt luni, au informat autorităţile, avertizând că numărul victimelor ar putea creşte, relatează site-ul postului CNN.

"Credem că aproximativ 100 de persoane erau pe insulă sau în jurul ei, dintre care despre unele nu mai ştim nimic", a declarat ea jurnaliştilor la Wellington, la scurt timp după erupţia care a avut loc la începutul după-amiezii.

"Este o situaţie care evoluează şi, desigur, toate gândurile noastre sunt către persoanele în cauză", a adăugat ea.

Agenţia Naţională de gestionare a situaţiilor de urgenţă a anunţat că erupţia vulcanică moderată este periculoasă pentru persoanele care se află în apropierea vulcanului.

Aproximativ 10.000 de turişti vizitează în fiecare an insula formată de un vulcan, care a intrat în erupţie în mod constant de o jumătate de secol, ultima dată în 2016.

Similare
RECOMANDĂRI