Mai mulţi oligarhi ruşi au fost rugaţi să nu participe la următoarea ediţie a Forumului Economic Mondial
Sursa foto:thehill.com/ Vladimir Putin şi Oleg Deripaska Vizualizari:

Mai mulţi oligarhi ruşi au fost rugaţi să nu participe la următoarea ediţie a Forumului Economic Mondial

Mai mulţi oligarhi ruşi, precum Oleg Deripaska şi Andrei Kostin, au fost rugaţi să nu participe la următoarea ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF), care reuneşte în luna ianuarie a fiecărui an elita economică şi politică a planetei în staţiunea elveţiană Davos, informează cotidianul Financial Times, preluat de AFP şi Mediafax.

Andrei Kostin, directorul general al băncii ruseşti de stat VTB bank şi un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, "a avut o discuţie cu fondatorul WEF, Klaus Schwab, şi este la curent cu această decizie", a informat banca rusă într-un comunicat remis AFP. "Andrei Kostin îşi va exprima poziţia cu privire la acest subiect într-o scrisoare deschisă ce va fi trimisă participanţilor la Forum", a adăugat banca rusească fără a oferi alte detalii.

Acest comunicat de presă a venit după ce cotidianul britanic Financial Times a informat că atât Andrei Kostin cât şi milirdarii ruşi Oleg Deripaska şi Viktor Vekselberg au fost rugaţi să nu participe la următoarea ediţie a Forumului de la Davos, în urma presiunilor exercitate de autorităţile de la Washington.

Toţi cei trei oligarhi sunt vizaţi de sancţiunile americane introduse la începutul acestui an de Washington pentru a pedepsi Rusia pentru presupusa sa implicare în alegerile prezidenţiale americane din 2016. Cei trei sunt consideraţi apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin iar în trecut au participat la Forumul de la Davos. Deripaska este chiar renumit pentru petrecerile pe care le-a organizat la Davos. În schimb, Putin nu a participat la Forumul de la Davos în ultimul deceniu, fiind reprezentat de o serie de oficiali guvernamentali de rang înalt.

Potrivit organizatorilor, următoarea ediţie a Forumului de la Davos va avea loc în perioada 22-25 ianuarie 2019 şi va avea ca temă "globalizarea 4.0: modelarea arhitecturii globale în era celei de-a patra revoluţii industriale"
Similare
RECOMANDĂRI