Marea Britanie raportează pentru prima oară peste 100.000 de cazuri în 24 de ore
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Marea Britanie raportează pentru prima oară peste 100.000 de cazuri în 24 de ore

Regatul Unit a înregistrat pentru prima oară peste 100.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în 24 de ore, în condiţiile în care varianta Omicron devine dominantă şi se răspândeşte cu viteză în această ţară, relatează Euronews.

Pe lângă faptul că este vorba de un nou record de infectări, numărul de cazuri a crescut cu aproape 60% în săptămâna trecută faţă de săptămâna de dinainte. Expertul medical şef pentru Anglia a avertizat că Omicron va creşte puternic numărul de infectări din cauza contagiozităţii sale.

Totuşi, deşi numărul de cazuri creşte accelerat de aproape două săptămâni, prim-ministrul britanic a refuzat să impună noi restricţii, însă spune că urmăreşte situaţia „în fiecare oră”.

Între timp, însă, guvernul autonom al Ţării Galilor a anunţat închiderea cluburilor de noapte începând din 26 decembrie şi limitarea grupurilor în spaţii publice la cel mult şase persoane.

În toate spaţiile publice, distanţarea socială de cel puţin doi metri va deveni obligatorie. La evenimente la interior nu vor putea participa decât 30 de persoane, iar pentru cele la exterior, limita este de 50 de persoane.

Similare
RECOMANDĂRI