Medici fără Frontiere denunţă "tratamentul degradant" la care au fost supuşi migranţii de pe Aquarius
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Medici fără Frontiere denunţă "tratamentul degradant" la care au fost supuşi migranţii de pe Aquarius

Organizaţia Medici fără Frontiere (MSF), care a închiriat nava Aquarius împreună cu SOS Mediterana, a denunţat "tratamentul degradant" la care au fost supuşi migranţii salvaţi în largul Libiei. Aceştia au fost obligaţi să parcurgă o călătorie de o săptămâna pentru a ajunge duminică în Spania după ce autorităţile italiene şi malteze au refuzat primirea lor, relatează Agerpres.

"Chiar dacă Italia are dreptate atunci când susţine că guvernele europene nu participă la preluarea refugiaţilor, nimic nu justifică tratamentul degradant la care au fost supuşi pasagerii de pe nava Aquarius", a declarat Karline Kleijer, coordonatoarea pentru situaţii de urgenţă a MSF.

"Este scandalos faptul ca autorităţile italiene şi-au închis porturile pentru aceşti 630 de supravieţuitori şi i-au făcut parcurgă un drum istovitor pe mare în mod inutil, în numele unei alegeri politice", a adăugat ea.

"Bărbaţi, femei şi copii de la bordul Aquarius au fugit de război şi de mizerie şi au experimentat groaza în Libia. Ei au fost transbordaţi de pe o barcă pe alta ca nişte mărfuri, iar călătoria lor pe mare a fost prelungită în mod inutil, în condiţii foarte grele", a adăugat ea.

Guvernul spaniol condus de socialistul Pedro Sanchez s-a oferit luni să primească migranţii salvaţi de Aquarius în noaptea de 9 spre 10 iunie în largul Libiei, după ce Italia şi Malta şi-au închis porturile pentru nava de salvare.

Cele 630 de persoane de 26 de naţionalităţi diferite au ajuns duminică în portul spaniol Valencia (est) la finalul unei călătorii de 1.500 de kilometri.

Nava Aquarius a ajuns la Valencia la ora 08:00 GMT cu o parte dintre dintre cei 630 de migranţi pe care i-a salvat în largul Libiei. Ceilalţi migranţi au sosit în portul spaniol în zori cu nava gărzii de coastă italiene Dattilo.

Nava italiană Orione, cea de-a treia şi ultima navă care transportă migranţii salvaţi, a sosit şi ea duminică la Valencia având la bord 250 de migranţi, a anunţat Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează dpa.

UNHCR a afirmat că angajaţi ai săi au vorbit cu unii dintre minorii neînsoţiţi proveniţi din Etiopia, Sudan şi Eritreea şi care au călătorit pe Aquarius.

"Poveşti groaznice: deplasări forţate, detenţie, maltratare şi abuzuri la care au fost supuşi de traficanţi, contrabandişti şi de miliţiile din Libia", a relatat UNHCR.
Similare
RECOMANDĂRI