Mii de persoane au manifestat împotriva naţionalismului în mai multe oraşe germane
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Mii de persoane au manifestat împotriva naţionalismului în mai multe oraşe germane

Mii de persoane au manifestat duminică în mai multe oraşe germane, între care Berlin şi Frankfurt, împotriva naţionalismului, cu o săptămână înainte de alegerile europene, relatează AFP.

La Berlin, 20 de mii de manifestanţi, potrivit organizatorilor - câteva mii potrivit poliţiei - au demonstrat în centrul capitalei, de la emblematica piaţă Alexanderplatz până la Coloana Victoriei, în parcul Tiergarten.

Mii de proeuropeni au participat de asemenea la manifestaţii la Frankfurt (14 mii potrivit poliţiei), Hamburg, Köln sau München.

Aceste manifestaţii survin în cadrul unei zile de mobilizare europeană „împotriva naţionalismului” în mai multe ţări europene, la solicitarea a peste 250 de organizaţii, între care Attac, Pro Asyl, Campact şi a unor partide.

Alegerile europene din 26 mai, care ar putea fi marcate de o puternică abţinere de la vot şi de rezultate încurajatoare ale unor formaţiuni naţionaliste, vor decide „direcţia viitoare a Uniunii Europene”, potrivit sloganului organizatorilor, care lansează un apel la „luptă împotriva naţionalismului şi la o Europă democratică, paşnică şi unită”, relatează Agerpres.
Similare
RECOMANDĂRI