Ministru britanic: Planuri pentru un al doilea referendum pentru Brexit nu există
Sursa foto:schoolweek.uk.com Vizualizari:

Ministru britanic: Planuri pentru un al doilea referendum pentru Brexit nu există

Ministrul britanic al educaţiei Damian Hinds a dat asigurări că guvernul britanic nu are planuri pentru un al doilea referendum, respingând astfel informaţiile în sensul că executivul de la Londra are în vedere convocarea unui nou vot pentru a ieşi din impasul în care se află procesul de Brexit, relatează duminică Reuters.

Întrebat de Sky News dacă guvernul Theresei May se pregăteşte pentru un nou vot, Hinds a infirmat, argumentând că "un al doilea referendum ar crea dezbinare". "Am avut votul populaţiei, am avut referendumul şi acum trebuie să continuăm să-l punem în aplicare", a insistat el.

El a calificat totodată acordul încheiat de Theresa May cu Uniunea Europeană privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar drept unul "echilibrat", pe care deputaţii ar trebui să-l susţină.

Acordul privind Brexit a întâmpinat rezistenţă în parlamentul de la Londra, iar votul programat pentru marţea trecută a fost amânat de teama unui eşec, dar miercuri şefa executivului britanic a supravieţuit unui vot de neîncredere. Joi, liderii celor 27 de state din UE au reafirmat că acordul de 'divorţ', negociat timp de 17 luni, 'nu poate fi renegociat'.
Similare
RECOMANDĂRI