O jurnalistă bulgară de investigaţii a fost asasinată „într-un mod deosebit de violent” în oraşul Ruse
Sursa foto:TVR Vizualizari:

O jurnalistă bulgară de investigaţii a fost asasinată „într-un mod deosebit de violent” în oraşul Ruse

Jurnalista bulgară de investigaţii Victoria Marinova, directoare şi prezentatoare a televiziunii regionale TVN, a fost asasinată „într-un mod deosebit de violent” sâmbătă, în oraşul Ruse, transmite agenţiile EFE şi AFP, preluate de Agerpres.

Trupul neînsufleţit Victoriei Marinova, lovită în cap şi strangulată, a fost descoperit, sâmbătă, într-un parc din oraşul Ruse, a anunţat duminică procurorul regional din Ruse, Gheorghi Gheorghiev.

Telefonul său mobil, cheile maşinii, ochelarii şi o parte din îmbrăcăminte au dispărut”, a indicat procurorul. El a precizat că anchetatorii examinează toate pistele legate atât de viaţa personală, cât şi de cea profesională a victimei.

Surse de poliţie au declarat pentru AFP că asasinatul nu pare legat direct de profesia victimei.

Victoria Marinova avea 30 de ani şi era director administrativ şi prezentatoare a canalului privat regional TVN.

Jurnalista avea pe canalul TVN o emisiune proprie, Detector, care a avut ultima ediţie pe 30 septembrie. Atunci, Marinova i-a intervievat pe jurnalistul bulgar Dimităr Stoianov, de la site-ul Bivol, afiliat WikiLeaks, precum şi pe jurnalistul român Attila Biro, membru al RISE România.

Stoianov şi Biro au fost arestaţi luna trecută de poliţia bulgară în timp ce investigau distrugerea unor documente care ar fi dezvăluit practici de corupţie din partea unei firme private de construcţii rutiere, suspectată de fraudă din fonduri europene.

În cel mai recent clasament mondial al libertăţii presei, realizat de Reporteri fără Frontiere (RfF), Bulgaria ocupă locul al 111-lea din 180, de departe cel mai slab dintre statele UE.

Potrivit RfF, jurnaliştii bulgari de investigaţii sunt expuşi 'unor numeroase forme de presiune şi intimidare' şi trebuie să facă faţă 'oligarhilor care exercită un monopol mediatic şi unor autorităţi suspectate de corupţie şi de legături cu crima organizată'.

Victoria Marinova este cel de-al treilea ziarist de investigaţii asasinat într-un stat membru al Uniunii Europene în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia în Malta şi Jan Kuciak în Slovacia, ale căror decese au provocat unde de şoc mediatic şi politic.

Similare
RECOMANDĂRI