ONU a aprobat crearea unui Pact mondial privind migraţiile
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

ONU a aprobat crearea unui Pact mondial privind migraţiile

Statele membre ale ONU au aprobat vineri, cu excepţia SUA, crearea unui Pact mondial neconstrângător privind migraţiile, informează AFP, preluată de Agerpres.

Chiar dacă Pactul este ''neconstrângător, el constituie un pas fără precedent pentru a creşte cooperarea internaţională'', a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.
 
Pactul va fi aprobat în mod oficial cu ocazia unei conferinţe internaţionale ce va avea loc în Maroc, la mijlocul lunii decembrie.
 
Documentul de 25 de pagini, a cărui negociere s-a întins pe durata a 18 luni, include o serie de principii (apărarea drepturilor omului, a drepturilor copiilor, recunoaşterea suveranităţii naţionale ş.a.) şi cuprinde un catalog de măsuri care să ajute ţările să facă faţă migraţiilor: îmbunătăţirea informării, măsuri pentru mai buna integrare a migranţilor, schimb de expertiză ş.a.
 
''Pactul mondial nu va impune nimic nimănui, dar propune soluţii'', a declarat ambasadorul mexican Juan José Gomez Camacho, care a condus negocierile, alături de ambasadorul elveţian Jurg Lauber.
 
''Nu avem de ales între a accepta sau a respinge migraţiile. Ele sunt aici, se întâmplă peste tot în lume'', a subliniat preşedintele Adunării Generale a ONU, slovacul Miroslav Lajcak, la deschiderea negocierilor.
 
SUA s-au retras la sfârşitul lui 2017 din procesul de elaborare a Pactului, afirmând că acesta conţine prevederi ce contravin politicii preşedintelui Donald Trump în domeniul imigraţiei.
 
Numărul migranţilor în lume este estimat la 258 milioane de persoane, adică 3,4% din populaţia globului.
Similare
RECOMANDĂRI