ONU deschide o anchetă privind presupusele atacuri chimice în Siria
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

ONU deschide o anchetă privind presupusele atacuri chimice în Siria

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a deschis o anchetă privind presupusele atacuri chimice ale regimului sirian împotriva unor localităţi controlate de către rebeli, a anunţat marţi Comisia internaţională de anchetă privind Siria, mandatată de către ONU, relatează AFP.

''Comisia a primit mai multe informaţii - care sunt acum în curs de investigare - potrivit cărora bombe ce conţineau se pare clor ar fi fost utilizate în satul Saraqeb (provincia Idlib) şi în Douma (Ghouta Orientală), a indicat Comisia într-un comunicat.

Luni, Washingtonul a afirmat, prin intermediul ambasadoarei sale la ONU, Nikki Haley, că dispune ''de probe ce provin de la zeci de victime'' şi care confirmă folosirea de clor în atacurile comise de către regimul sirian.

Cei circa 400.000 de locuitori ai Ghoutei Orientale, un fief rebel apropiat Damascului, sunt asediaţi din 2013.

Comisia internaţională de anchetă, prezidată de către brazilianul Paulo Pinheiro, a ajuns anul trecut la concluzia privind responsabilitatea Damascului în atacul sângeros cu gaz sarin din 4 aprilie 2017, în care au murit peste 80 de persoane.

De la izbucnirea războiului în Siria în 2011, regimul lui Bashar Al-Assad a fost acuzat de mai multe ori de către ONU că a recurs la clor sau gaz sarin în atacuri chimice, soldate uneori cu morţi. În ianuarie, el a dezminţit recurgerea la arme chimice, o poziţie reafirmată luni de către reprezentantul său la ONU.

Izbucnit în 2011, conflictul din Siria s-a soldat cu peste 340.000 de morţi şi milioane de refugiaţi şi persoane strămutate. 
Similare
RECOMANDĂRI