Parisul a declarat „stare de urgenţă climatică”
Sursa foto:Silviu Matei / AGERPRES Vizualizari:

Parisul a declarat „stare de urgenţă climatică”

Autorităţile de la Paris au declarat marţi „stare de urgenţă climatică”, alăturându-se numeroaselor municipalităţi din lume care au iniţiat un demers similar, transmite AFP.

Trebuie „să îndeplinim obiectivele Acordului de la Paris”, încheiat în decembrie 2015, a pledat Celia Blauel, adjuncta pe probleme de mediu a primarului Parisului.

Într-un angajament adoptat cu ocazia unei şedinţe a Consiliului municipal, Primăria Parisului a decis înfiinţarea unei „Academii a climatului”. Forul îşi propune „să ofere tinerilor şi voluntarilor din domeniul climei un spaţiu de desfăşurare participativ şi educativ'” şi, totodată, să formeze şi să sensibilizeze acest public la subiecte de mediu pe tot parcursul perioadei de şcolarizare.

În cadrul Consiliului municipal, Parisul a adoptat decizia de înfiinţare a unui grup format din climatologi, urbanişti, sociologi, care ar putea fi consultat şi care ar ocupa „un loc constant în implementarea politicilor din domeniul climei”, a adăugat Blauel.

Cu doar câteva luni înaintea alegerilor municipale, primarul Parisului, socialista Anne Hidalgo, sporeşte numărul proiectelor ecologiste.

După transformarea în artere pietonale a străzilor de pe malurile Senei, edilul Parisului a anunţat crearea „pădurilor urbane” în mijlocul oraşului, pentru a lupta cu încălzirea globală şi cu efectele poluării.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat recent sintagma „stare de urgenţă climatică” şi a anunţat la sfârşitul lunii aprilie crearea unui „Consiliu de apărare ecologică”.

Similare
RECOMANDĂRI