Phenianul şi Beijingul confirmă vizita lui Kim Jong Un în China
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Phenianul şi Beijingul confirmă vizita lui Kim Jong Un în China

Postul oficial de radio din Coreea de Nord a confirmat miercuri că liderul de la Phenian, Kim Jong Un, a efectuat o vizită la Beijing, la invitaţia preşedintelui chinez Xi Jinping, informează Yonhap. Şi Xinhua a relatat pe larg despre dialogul între cei doi şefi de stat.

Kim Jong Un s-a aflat în China, într-o vizită neoficială, de duminică până miercuri, împreună cu soţia sa, Ri Sol Ju, şi cu Choe Ryong Hae, oficial de rang înalt din Partidul Muncitorilor din Coreea de Nord, precizează Yonhap. A fost prima deplasare peste hotare a liderului nord-coreean de la preluarea puterii în 2011.

Evenimentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru întâlniri ale lui Kim cu preşedinţii Coreei de Sud şi Statelor Unite, Moon Jae-in şi Donald Trump, în aprilie, respectiv în mai.

La Beijing, Kim a susţinut că Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) este hotărâtă să transforme legăturile inter-coreene într-o relaţie de reconciliere şi cooperare, informează agenţia chineză de presă Xinhua. 

„Problema denuclearizării peninsulei coreene poate fi rezolvată dacă Coreea de Sud şi Statele Unite răspund eforturilor noastre cu bunăvoinţă, creează o atmosferă de pace şi stabilitate, luând în acelaşi timp măsuri progresiste şi sincronizate pentru realizarea păcii”, citează agenţia din declaraţiile liderului nord-coreean. RPDC este dispusă să dialogheze cu SUA şi să participe la un summit bilateral, a declarat el.
Similare
RECOMANDĂRI