Preşedintele Putin „nu se ocupă cu monitorizarea stării de sănătate” a lui Navalnîi, declară purtătorul de cuvânt al Kremlinului
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preşedintele Putin „nu se ocupă cu monitorizarea stării de sănătate” a lui Navalnîi, declară purtătorul de cuvânt al Kremlinului

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, "nu se ocupă cu monitorizarea stării de sănătate şi a respectării drepturilor bloggerului condamnat Aleksei Navalnîi", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează agenţia de presă TASS.

"Nu am informaţii că preşedintele ar verifica ceva în legătură cu acest subiect", a spus Peskov, întrebat dacă Vladimir Putin verifică modul în care sunt respectate drepturile lui Navalnîi în colonia penitenciară.

Peskov a subliniat că "preşedintele rus se ocupă de elaborarea discursului către Adunarea Federală", "un eveniment extrem de important pentru noi şi pentru întreaga noastră ţară".

Potrivit lui Peskov, lui Putin i se relatează despre situaţia cu Navalnîi în scrisori din partea unor activişti ruşi şi străini. "Însă, fără îndoială, acest lucru nu poate constitui un motiv pentru anumite acţiuni ale preşedintelui, pentru că preşedintele nu poate întreprinde acţiuni de monitorizare a stării de sănătate a unui deţinut", a declarat Dmitri Peskov, subliniind că de această problemă se ocupă Serviciul federal pentru penitenciare din Rusia (FSIN) şi că "există un anumit regulament".

De altfel, reprezentantul Kremlinului a declarat că nici el nu deţine informaţii despre starea de sănătate a bloggerului. "Prin urmare, nu pot să cred pe cuvânt afirmaţiile despre cine ştie ce stare critică a lui Navalnîi", a spus el.

Întrebat despre apelul semnat de mai multe personalităţi străine, din domenii diferite, în legătură cu starea de sănătate a lui Navalnîi, Peskov a răspuns: "Nu cred, la drept vorbind, că majoritatea covârşitoare dintre cei care au semnat menţionata scrisoare, dacă nu chiar toţi, au vreo idee despre ce şi despre cine este vorba".

Având în vedere deteriorarea stării de sănătate a opozantului de 44 de ani, aliaţi ai săi au afirmat că "evenimentele evoluează într-un mod foarte rapid şi foarte nefavorabil". Potrivit acestora, viaţa lui Navalnîi "atârnă de un fir" de păr, întrucât are probleme grave de sănătate şi îi este refuzat accesul la un medic în care el să aibă încredere.

Aliaţii opozantului de 44 de ani, bolnav şi în greva foamei, au făcut duminică apel la ruşi să iasă în stradă pe 21 aprilie şi să protesteze pentru "a-i salva viaţa".

Aproape 70 de artişti, scriitori şi actori au adresat sâmbătă un apel preşedintelui rus Vladimir Putin pentru acordarea de tratament medical de urgenţă opozantului rus.

Aleksei Navalnîi a supravieţuit cu greu unei otrăviri în urma căreia a ajuns să fie în comă. El a acuzat Kremlinul şi serviciile de securitate din Rusia, care au negat însă orice implicare în otrăvirea sa. Revenit la Moscova în ianuarie după cinci luni de convalescenţă în Germania, Navalnîi a fost imediat arestat şi condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz mai vechi de fraudă pe care opozantul îl denunţă ca fiind o comandă politică.

Sursa: AGERPRES
Similare
RECOMANDĂRI