Primii turişti spaţiali ar putea să stea la hotel în orbita Pământului în următorii 10 ani. Cum va arăta primul hotel spaţial Voyager
Vizualizari:

Primii turişti spaţiali ar putea să stea la hotel în orbita Pământului în următorii 10 ani. Cum va arăta primul hotel spaţial Voyager

O companie din Statele Unite are planuri ambiţioase pentru dezvoltarea turismului spaţial – vrea să construiască un hotel-croazieră spaţială până la sfârşitul acestui deceniu, conform Euronews.

Staţia Voyager, prototipul realizat de Gateway Foundation, se află în acest moment în dezvoltare, iar obiectivul este construcţia unei atracţii cu camere suficiente pentru 400 de persoane. Construit pe un cadru circular, Voyager ar urma să funcţioneze rotindu-se în orbită pentru a simulat o forţă gravitaţională similară cu cea de pe planeta Marte, adică la 40% din gravitaţia Pământului, scrie Digi24.

Ar fi vorba de primul proiect care creează un mediu propice de lungă durată pentru oameni în afara planetei noastre.

Voyager este dezvoltat pentru a furniza servicii variate de tip croazieră – restaurante, zone de relaxare, spa, cinematografe şi baruri. Hotelul spaţial va putea înconjura planeta în doar 90 de minute. Cadrul va fi, de asemenea, suficient de mare pentru a include 20 de „celule” care vor funcţiona ca mici „vile”, dar şi spaţiu închiriat către agenţii spaţiale precum NASA.

Voyager ar urma să fie construit de Orbital Assembly, o firmă de construcţii în spaţiu care a dezvoltat o tehnologie denumită cu acronimul STAR (Structure Trust Assembly Robot). După testarea gravitaţională, Voyager ar urma să fie construit chiar în orbita planetei începând cu anul 2025, iar aşteptările companiei sunt că acesta va fi operaţional în 2027.

Similare
RECOMANDĂRI