Putin a înaintat Dumei de Stat un proiect de lege privind modificările constituţionale. Ce prevede acesta
Sursa foto:lenta.ru Vizualizari:

Putin a înaintat Dumei de Stat un proiect de lege privind modificările constituţionale. Ce prevede acesta

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a înaintat un proiect de lege privind modificările constituţionale pentru a fi examinat de Duma de Stat, transmite purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov.

"Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a înaintat Dumei de Stat un proiect de lege privind modificările la Constituţia Federaţiei Ruse. Reprezentanţii statului care urmează să analizeze proiectul de lege sunt copreşedinţii Comisiei constituţionale Andrei Klishas, Pavel Krasheninnikov şi Talia Khabrieva", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov.

Menţionăm că Putin a semnat pe 15 ianuarie un decret privind crearea unui grup de lucru pentru pregătirea modificărilor la Constituţie şi a aprobat componenţa membrilor săi. Grupul include 75 de politicieni, oameni de ştiinţă şi persoane publice, iar co-preşedinţii acestuia au fost aleşi şeful Comitetului Consiliului de Federaţie pentru Drept Constituţional Andrey Klishas, ​​şeful Comitetului de stat al Dumei Pavel Krasheninnikov, precum şi directorul Institutului de Drept din cadrul Guvernului Federaţiei Ruse Talia Khabrieva.

Putin a propus organizarea unui referendum pentru a spori împuternicirile Parlamentului de la Moscova.

Una din modificările constituţiei propuse de Putin se referă la înăsprirea condiţiilor pentru candidaţii prezidenţiali. Putin spune că cei care vor candida pentru postul de preşedinte trebuie să locuiască permanent în Rusia de cel puţin 25 de ani, să nu aibă la momentul nominalizării şi niciodată până atunci vreun permis de şedere sau cetăţenie străină. De asemenea, şefilor autorităţilor federale, adjuncţilor, senatorilor, judecătorilor şi şefilor entităţilor componente ale Federaţiei ar trebui să li se interzică la nivel constituţional să deţină cetăţenie străină, permis de şedere sau „un alt document care să le permită reşedinţa permanentă pe teritoriul altui stat”.
Similare
RECOMANDĂRI