Putin ordonă ca vaccinarea în masă împotriva COVID-19 să înceapă săptămâna viitoare în Rusia
Vizualizari:

Putin ordonă ca vaccinarea în masă împotriva COVID-19 să înceapă săptămâna viitoare în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri autorităţilor ruse să înceapă vaccinările în masă împotriva COVID-19 săptămâna viitoare. Rusia a înregistrat 589 noi decese cauzate de coronavirus, relatează Mediafax.

Rusia va produce 2 milioane de doze de vaccin în următoarele zile, a spus Putin, potrivit Reuters.

„Să începem odată treaba”, i-a spus Putin vicepremierului Tatiana Golikova, şefa Comandamentului operativ de luptă împotriva coronavirusului.

Rusia susţinea că vaccinul său, „Sputnik V”, este eficient în 92% din cazuri împotriva COVID-19, conform rezultatelor intermediare.

Golikova a declarat că vaccinarea în masă ar putea începe voluntar din decembrie.

Cu 2.347.401 infecţii, Rusia are al patrulea cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 din lume, după Statele Unite, India şi Brazilia. De asemenea, Rusia a înregistrat 41.053 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei.

Autorităţile din Sankt Petersburg, care au raportat miercuri 3.684 noi infecţii, au ordonat închiderea barurilor şi restaurantelor din 30 decembrie până în 3 ianuarie, pentru a combate creşterea cazurilor. Muzeele, teatrele şi sălile de concert ar urma să fie închise în oraşul cu peste 5 milioane de oameni pe durata sărbătorilor de Anul Nou al Rusiei, în perioada 30 decembrie - 10 ianuarie.

Similare
RECOMANDĂRI