Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

"Vestele galbene" nu renunţă. Se anunţă un weekend de foc în Franţa. 90 de mii de jandarmi şi de poliţişti au fost mobilizaţi

Autorităţile din Franţa se pregătesc pentru un nou episod al manifestaţiilor în centrul Parisului. De această dată, pe lângă "vestele galbene" vor protesta liceeni, studenţi, agricultori, lucrători de la ambulanţă, iar transportatorii rutieri ameninţă cu o grevă pe termen nelimitat.

Pentru a preveni violenţe precum cele de săptămâna trecută, mai multe prefecturi şi municipalităţi au anulat spectacole şi meciuri de fotbal, iar comercianţii din centrul Parisului îşi iau toate măsurile pentru a-şi proteja afacerile.

Între timp, continuă blocajele din licee şi facultăţi, pentru a patra zi consecutiv.

Poliţia a interpelat peste 146 de liceeni dintr-o instituţie de învăţământ din regiunea pariziană, după mai multe incidente violente care au avut loc vineri dimineaţă.

Partidele de stânga şi de extremă stânga vor să depună la începutul săptămânii viitoare o moţiune de cenzură împotriva guvernului.

Protestul "vestelor galbene" continuă peste tot în Franţa, în ciuda măsurilor anunţate de guvern.

"E o situaţie pe care Franţa n-a mai întâlnit-o de câţiva ani buni", a subliniat, pentru emisiunea "Lumea Azi", Mihaela Antoche, corespondent TVR la Paris.

"Abia ne-am despărţit de starea de urgenţă, că au apărut din nou, cel puţin săptămâna trecută, după violenţele nemaivăzute, au apărut din nou zvonuri că ar putea fi introdusă din nou starea de urgenţă. A venit premierul Edouard Philippe şi a spus nu, nu poate fi vorba de aşa ceva, dar în schimb vor fi măsuri fără precedent pentru ceea ce se va întâmpla mâine", a transmis corespondentul TVR.

"Sunt 90 de mii de jandarmi şi de poliţişti care vor supraveghea protestul vestelor galbene în toată Franţa. Opt mii vor fi la Paris, mult, mult, mult mai mulţi decât săptămâna trecută, în schimb măsurile merg mult mai departe. Se vor închide marile magazine pariziene, se închid teatrele, cinematografele, toate magazinele, restaurantele, cafenelele de pe bulevardul Champs Élysées şi cam toate obiectivele turistice ale Parisului, cam toate muzeele - Luvru, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf. Aşadar, mâine, centrul Parisului va fi, ca să spunem aşa, ca şi cum ar fi părăsit, dar vor fi vestele galbene şi elementele perturbatoare", a adăugat Mihaela Antoche.

Similare
RECOMANDĂRI