Regulamentul de implementare a programului de stat „Prima Casă” a fost aprobat
Sursa foto:Digi24 Vizualizari:

Regulamentul de implementare a programului de stat „Prima Casă” a fost aprobat

Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi cadrul normativ secundar care asigură punerea în aplicare a programului guvernamental „Prima Casă”.

Regulamentul stabileşte criteriile de eligibilitate pentru beneficiari, pentru locuinţele care pot fi procurate şi pentru băncile comerciale din Republica Moldova implicate în program. De asemenea, este descrisă detaliat procedura de acordare a creditelor ipotecare prin intermediul programului, precum şi modalitatea de acordare şi executare a garanţiei de stat.

În context, premierul Pavel Filip a menţionat că acesta este un ultim pas pentru aplicarea programului şi a mulţumit tuturor celor care au contribuit la elaborarea cadrului normativ pentru implementarea acestuia. Totodată, prim-ministrul a solicitat instituţiilor responsabile să finalizeze cât mai curând procedurile care mai sunt necesare.

Aprobarea Regulamentului va fi succedată de anumite proceduri tehnice, precum semnarea contractelor trilaterale de colaborare cu băncile şi elaborarea câtorva contracte tipizate.  Ministerul Finanţelor îşi propune să realizeze aceste acţiuni într-un termen cât mai restrâns. Data din care cetăţenii pot depune cererile de creditare şi băncile participante la program vor fi anunţate ulterior.

Programul a fost elaborat pentru a ajuta persoanele tinere să-şi procure prima locuinţă în condiţii mai avantajoase de creditare, statul garantând 50% din soldul creditului acordat. Plafonul anual al garanţiilor de stat şi suma mijloacelor financiare destinate executării acestora vor fi stabilite anual. Pentru 2018, în bugetul de stat este prevăzut un fond de garantare în valoare de 50 milioane de lei.

Implementarea programului va fi realizată prin intermediul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Similare
RECOMANDĂRI