Rusia a trimis Statelor Unite o propunere de calendar pentru negocierile privind garanţiile de securitate cerute de Moscova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Rusia a trimis Statelor Unite o propunere de calendar pentru negocierile privind garanţiile de securitate cerute de Moscova

Rusia a trimis Statelor Unite propuneri de date pentru negocierile privind garanţiile de securitate cerute de Moscova, informează agenţia de presă RIA, citată de Reuters, fără a preciza detalii despre program, relatează Agerpres.

Miercuri, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că negociatorii ruşi şi americani vor purta discuţii în ianuarie pentru a discuta despre cererea Moscovei ca NATO să îşi oprească expansiunea spre est în ţările fostei Uniuni Sovietice, inclusiv în Ucraina.

„Nu dorim un război”, a declarat Lavrov. „Nu vrem să pornim pe calea confruntării. Dar ne vom asigura cu fermitate securitatea folosind mijloacele pe care le considerăm necesare”, a precizat acesta într-un interviu acordat televiziunii ruse RT.

Comentariile ministrului de externe au fost făcute în contextul în care gigantul energetic rus Gazprom a continuat să restricţioneze livrările de gaze naturale către Europa, provocând noi acuzaţii la adresa Kremlinului că foloseşte exporturile de energie ca armă politică.

Lavrov a mai spus că Rusia va purta discuţii separate cu NATO, dar că discuţiile nu ar trebui să fie prelungite. „Sper că ne vor lua în serios, având în vedere măsurile pe care le luăm pentru a ne asigura capacitatea de apărare”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

La 17 decembrie, Ministerul rus de Externe a publicat două proiecte de acorduri care prezintă un set de „garanţii de securitate” pe care Kremlinul le cere de la SUA şi de la NATO, inclusiv încetarea oricărei extinderi suplimentare a NATO şi un angajament din partea Alianţei de a nu desfăşura trupe suplimentare în ţări în care nu erau deja prezente forţe terestre ale NATO înainte de 1997. Printre acestea se numără Polonia, Ungaria, Republica Cehă şi statele baltice, care sunt toate membre ale Alianţei.

„Suntem pregătiţi să discutăm”, chiar dacă „documentele (cu propunerile formulate de Moscova) cuprind unele lucruri despre care ruşii ştiu că sunt inacceptabile”, a declarat un înalt responsabil american vorbind sub condiţia anonimatului, informează Adevărul.  „Reflectăm aşadar la modul de a face acest lucru în aşa fel încât statele vizate să fie la masa negocierilor, iar când vorbim despre securitatea europeană toţi cei care au interese aici să participe.   Vom avea, presupun, şi o listă cu subiecte de preocupare cu privire la poziţia şi comportamentul Rusiei, pe care le vom aduce la masa negocierilor’”, a mai declarat acesta.
Similare
RECOMANDĂRI