Rusia neagă folosirea Iskander în Nagorno-Karabah, după ce Armenia a acuzat că doar 10% dintre rachete au explodat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Rusia neagă folosirea Iskander în Nagorno-Karabah, după ce Armenia a acuzat că doar 10% dintre rachete au explodat

Pe 25 februarie, departamentul de presă al Ministerului Apărării din Federaţia Rusă a emis un comunicat prin care informează că Armenia nu a folosit complexele Iskander în ultimul conflict din Nagorno-Karabah, iar declaraţiile premierului Nikol Paşinian despre eficienţa acestora sunt “surprinzătoare”.

“Ministerul rus al Apărării a fost surprins de declaraţia prim-ministrului Republicii Armenia, Nikol Paşinian, potrivit căreia rachetele complexelor Iskander utilizate în Nagorno-Karabah de către Forţele Armate armene nu au explodat sau au explodat numai 10%", se precizează în declaraţia ministerului rus.

Reprezentanţii militari ruşi susţin că “deţin date confirmate, printre altele, de sistemul de control obiectiv, că niciunul dintre sistemele de rachete de acest tip nu a fost utilizat în timpul conflictului din Nagorno-Karabah. Toate muniţiile de rachete se află în depozitele Forţelor Armate ale Republicii Armenia".

”Se pare că prim-ministrul Republicii Armenia, domnul Nikol Paşinian, a fost indus în eroare şi, prin urmare, a folosit informaţii inexacte”, se menţionează în declaraţie.

De asemenea, în poziţia susţinută de ministerul rus, se precizează că „sistemul de rachete operativ-tactice 9K720-E (”Iskander-E”) a fost testat şi utilizat în mod repetat cu succes în condiţiile de luptă din Republica Arabă Siriană împotriva grupărilor teroriste internaţionale. Sistemul de rachete Iskander-E este cel mai bun din clasa sa din lume. Acest lucru este recunoscut de toţi".

Pe 9 noiembrie, în media online din Armenia a circulat un video în care militari armeni filmau lansarea unor rachete şi a sistemelor de lansare care, deşi nu puteau fi clar distinse, par a fi Iskander. Imaginile au fost postate pe Youtube cu titlul “Armenia iskander tactical ballistic missile systems launching 9M723 missiles”.

 

În urmă cu două zile, preşedintele armean Armen Sarkissian l-a demis pe general-locotenentul Tiran Khachatrian din funcţia de prim-adjunct al şefului Statului Major General al Forţelor Armate Armene, la propunerea premierului Nikol Paşinian. Miercurea trecută, ediţia locală a “Yerevan Today” a publicat un articol intitulat „Declaraţia lui Paşinian privind rachetele Iskander l-a amuzat pe adjunctul şefului Statului Major General al Forţelor Armate Armene”. Cu o zi înainte, într-un interviu acordat site-ului de ştiri “1in.am”, Paşinian a răspuns declaraţiei fostului preşedinte armean Serj Sargsian privind motivul pentru care sistemele de rachete tactice Iskander nu au fost utilizate împotriva inamicului în timpul războiului recent din Karabakh. Paşinian a declarat că, în timpul ostilităţilor, rachetele lansate de forţele armene „nu au explodat sau au explodat numai 10%”.

Statul Major al Forţelor Armate din Armenia, în poziţia exprimată ieri, 25 februarie, a cerut demisia premierului Nikol Paşinian. Acest lucru s-a întâmplat după ce şeful guvernului l-a demis pe Tiran Khachatrian. Ca răspuns, premierul armean a anunţat „o tentativă de lovitură de stat” şi a chemat cetăţenii să se adune în Piaţa Republicii din Erevan pentru a „apăra idealurile„ revoluţiei de catifea”. Acesta a mai anunţat că a semnat o decizie de demitere a şefului Statului Major General, general colonelul Onik Gasparian, însă documentul nu a fost încă semnat de preşedintele republicii, Armen Sarkissian.

Sursa: defenseromania.ro

Similare
RECOMANDĂRI