Serghei Lavrov susţine în continuare dialogul dintre guvern şi opoziţie pentru soluţionarea crizei din Venezuela
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Serghei Lavrov susţine în continuare dialogul dintre guvern şi opoziţie pentru soluţionarea crizei din Venezuela

Moscova crede că doar convorbirile directe dintre guvern şi opoziţie în Venezuela pot deschide calea unei soluţionări a crizei din ţara latinoamericană, a afirmat marţi la Duşanbe (Tadjikistan) ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenţia Xinhua.

''Altfel, va fi o altă schimbare de regim, la fel ca multe în care s-a angajat Occidentul. Nu a existat nici măcar o singură ţară care să beneficieze de pe urma schimbării de regim'', a declarat Lavrov în faţa unor studenţi la Duşanbe.

Lavrov a reamintit că preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi-a exprimat în mod repetat disponibilitatea pentru dialog, dar liderul opoziţiei Juan Guaido a refuzat în mod categoric să se angajeze în convorbiri.

Potrivit lui Lavrov, Moscova consideră situaţia din Venezuela ca fiind ''alarmantă'', îndeosebi pentru că Guaido a fost recunoscut drept preşedinte interimar de către o serie de ţări.

Şeful diplomaţiei ruse consideră acest demers drept o încălcare gravă a principiului neamestecului în treburile interne ale statelor suverane.

Nicolas Maduro a fost reales în mai 2018 şi a depus jurământul în calitate de preşedinte pe 10 ianuarie 2019 pentru un nou mandat de şase ani.

Susţinând că administraţia lui Maduro este nelegitimă, Guaido, preşedintele Adunării Naţionale, s-a declarat preşedinte interimar în cursul unui miting antiguvernamental pe 23 ianuarie.

SUA, printre alte ţări, au recunoscut preşedinţia lui Guaido. Preşedintele american Donald Trump a avertizat că ''sunt avute în vedere toate opţiunile''.

În replică, Maduro a anunţat ruperea relaţiilor politice şi diplomatice cu SUA.
Similare
RECOMANDĂRI