SUA, Franţa şi Marea Britanie propun ONU o rezoluţie pe tema Siriei şi o anchetă referitoare la utilizarea armelor chimice
Vizualizari:

SUA, Franţa şi Marea Britanie propun ONU o rezoluţie pe tema Siriei şi o anchetă referitoare la utilizarea armelor chimice

SUA, Franţa şi Regatul Unit au transmis sâmbătă celorlalte 12 ţări membre ale Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie privind Siria, informează AFP, citată de Agerpres.

Documentul se referă la problemele politice, umanitare şi legate de armamentul chimic şi propune un nou mecanism de anchetă privind utilizarea acestor arme, afirmă surse diplomatice.

Negocierea textului redactat de Franţa urmează să înceapă luni şi, deocamdată, nu s-a propus data unui eventual vot în Consiliu.

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat sâmbătă că, după ce forţele guvernamentale siriene au cucerit enclava rebelă Ghouta de est, de lângă Damasc, următoarea criză umanitară s-ar putea produce în Idlib, transmite Reuters.

Oraşul din nord-vestul Siriei, capitală a provinciei cu acelaşi nume, ar putea fi ţinta următoarei ofensive a armatei.

Regiunea Idlib are cea mai mare populaţie dintre cele pe care încă le mai controlează insurgenţii sirieni.

În ultimii ani, în Idlib s-au refugiat zeci de mii de luptători rebeli şi de civili, pe măsură ce regimul de la Damasc a redobândit controlul asupra unor teritorii, cu ajutorul Rusiei şi al Iranului, reaminteşte Reuters.

Spre Idlib s-au îndreptat şi mulţi dintre rebelii care au părăsit Ghouta, împreună cu familiile, în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi militarii ruşi.

Similare
RECOMANDĂRI