Summitul privind bugetul multianual al UE s-a încheiat cu un eşec
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Summitul privind bugetul multianual al UE s-a încheiat cu un eşec

Summitul UE dedicat obţinerii unui acord privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 s-a încheiat abrupt vineri seară, după ce liderii statelor membre nu au reuşit să ajungă la o înţelegere, informează agenţiile internaţionale de presă.

Cei 27 de şefi de stat şi de guvern au petrecut 27 de ore într-o încleştare privind bugetul UE pe 2021-2027, fiind evidentă o diviziune profundă între statele net contributoare şi cele care au dorit menţinerea nivelului cheltuielilor.

Înainte de reluarea summitului, în jurul orei 17.00 GMT, Charles Michel a venit cu o nouă propunere, care limita cheltuielile la 1,069% din venitul naţional brut al statelor membre. Aceasta a fost însă imediat respinsă când liderii statelor membre s-au întors la masa de discuţii şi preşedintele Consiliului European încercat să le-o prezinte, notează Reuters.

"S-a ajuns pur şi simplu la o situaţie de bloc contra bloc. De asta discuţiile au eşuat", a explicat o sursă pentru AFP.

"Din nefericire, am observat că nu a fost posibil să ajungem la un acord. Am observat că mai avem nevoie de timp", a spus Michel la conferinţa de presă de după încheierea summitului.

El a recunoscut că a fost imposibil să se stabilească data viitorului summit pentru discutarea bugetului UE, ceea ce, potrivit AFP, este o dovadă a diviziunilor profunde dintre cei 27.

"Diferenţele au fost pur şi simplu prea mari. Chiar şi datele preliminare ale noii propuneri au fost suficiente pentru a arăta că nu va fi suficient pentru a depăşi diferenţele", a declarat la rândul ei Angela Merkel în faţa jurnaliştilor.

"Asta este democraţia. Este o bună tradiţie în democraţie să discuţi şi să dezbaţi", a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ea a mai afirmat că este indispensabil ca "munca să continue asiduu în timpul săptămânilor şi lunilor care vin".
Similare
RECOMANDĂRI