Turcia: Peste 2.000 de persoane, condamnate la închisoare în procese legate de puciul eşuat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Turcia: Peste 2.000 de persoane, condamnate la închisoare în procese legate de puciul eşuat

Mai mult de 2.000 de persoane au fost condamnate la închisoare, între care mai mult de 1.500 pe viaţă, în procese privind lovitura de stat eşuată din iulie 2016 din Turcia, a declarat joi ministrul justiţiei Abdülhamit Gül, relatează AFP.

Verdictele au fost date până în prezent în 171 din cele 287 de procese deschise în legătură cu puciul eşuat şi care au condus la condamnarea a 2.140 de persoane, a afirmat ministrul turc, într-un interviu televizat acordat agenţiei Anadolu.

Dintre acestea, 1.500 au fost condamnate la închisoare pe viaţă, iar 631 au primit sentinţe între 1 an şi 2 luni şi 20 de ani de închisoare.

În plus, 1.478 de persoane au fost eliberate, a precizat ministrul.

Procedurile judiciare lansate după puciul eşuat sunt de o amploare fără precedent în Turcia, cu procese în curs în care uneori sunt judecate câteva sute de persoane.

Autorităţile turce îi acuză pentru puciul eşuat pe clericul Fethullah Gülen, stabilit în Statele Unite, şi pe susţinătorii acestuia. Gulen a negat orice implicare în evenimentele din iulie 2016.

Turcia a arestat 160.000 de persoane şi a destituit aproximativ 150.000 de funcţionari publici după tentativa de lovitură de stat din vara lui 2016, potrivit unui anunţ făcut în luna martie de Consiliul ONU pentru drepturile omului. Peste 50.000 de oameni au fost puşi oficial sub acuzare şi ţinuţi în arest preventiv în aşteptarea procesului judiciar.
Similare