Ucraina: Preşedintele Zelenski speră să obţină pentru ţara sa statutul de candidat la aderare la UE „în următoarele săptămâni''
Sursa foto:captura foto Vizualizari:

Ucraina: Preşedintele Zelenski speră să obţină pentru ţara sa statutul de candidat la aderare la UE „în următoarele săptămâni''

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat luni speranţa că va obţine pentru ţara sa "în următoarele săptămâni" statutul de candidat la aderare la Uniunea Europeană (UE), mulţumindu-i Bruxellesului pentru celeritatea procesului, informează Agerpres.

În timpul unei întrevederi la Kiev, Zelenski i-a transmis ambasadorului UE în Ucraina, Matti Maasikas, două dosare voluminoase ce constituie cererea de aderare a Ucrainei la UE.

"Poporul nostru este, în forul său interior, deja de multă vreme mental în Europa. Cu toate acestea, fiecare ţară trebuie să urmeze această procedură", a spus el.

În mod obişnuit, obţinerea statutului de candidat la aderare la UE "durează ani", însă Bruxellesul "ne-a oferit cu adevărat oportunitatea de a angaja această procedură în câteva săptămâni sau luni", a afirmat Zelenski.

"Suntem cu adevărat convinşi că această procedură va fi activată în următoarele săptămâni", a dat asigurări preşedintele ucrainean, estimând că aceasta ar constitui "un semnal important" pentru prietenia între Kiev şi Bruxelles. "Suntem convinşi că vom fi susţinuţi în această muncă", a adăugat el.

Potrivit lui Zelenski, "ucrainenii sunt uniţi în spatele acestui obiectiv: să se simtă egalii altor europeni, să facă parte din UE".

Integrarea în UE este un proces de durată pentru apropierea legislaţiei ţării-candidate de cea a UE. Procesul necesită negocieri complexe asupra unui număr mare de subiecte şi respectarea unor criterii dificile pentru o ţară aflată în război, printre care stabilitatea politică şi o economie de piaţă viabilă.

El necesită de asemenea acordul unanim al celor 27 de ţări membre, însă acestea sunt divizate asupra problemei unei viitoare aderări a acestei foste republici sovietice, invadată de Rusia din 24 februarie.

Opt ţări - Republica Cehă, Letonia, Lituania, Estonia, Bulgaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia - au îndemnat, într-o scrisoare deschisă, la începerea discuţiilor asupra aderării Ucrainei la UE.

Însă o treime dintre statele membre, printre care Belgia, Ţările de Jos, Italia sau Spania, sunt mai "rezervate", potrivit unei surse diplomatice contactate de agenţia de presă franceză.
Similare
RECOMANDĂRI