UE interzice un aditiv alimentar toxic, începând din 2022
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

UE interzice un aditiv alimentar toxic, începând din 2022

Statele membre au aprobat, vineri, propunerea Comisiei Europene de a interzice utilizarea dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar începând din 2022.

Dioxidul de titan are rol de colorant în mai multe produse precum guma de mestecat, diverse produse de patiserie, suplimente alimentare, supe şi bulionuri, arată un comunicat de presă emis de Comisia Europeană.

Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate şi siguranţă alimentară, a declarat: „Siguranţa alimentelor noastre şi sănătatea consumatorilor noştri nu sunt negociabile. În prezent, acţionăm decisiv împreună cu statele membre, pe baza unor date ştiinţifice solide, pentru a elimina un risc legat de o substanţă chimică utilizată în alimente”.

Propunerea Comisiei se bazează pe un aviz ştiinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, care a concluzionat că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar, în special din cauza faptului că nu pot fi excluse preocupările legate de genotoxicitate.

Textul va intra în vigoare la începutul anului 2022, cu excepţia cazului în care Consiliul sau Parlamentul European vor adopta o obiecţie până la sfârşitul acestui an. Va începe apoi o perioadă de eliminare treptată de 6 luni, după care se va aplica o interdicţie totală de utilizare în produsele alimentare.

Similare
RECOMANDĂRI