UE va acorda ţărilor partenere sprijin financiar în valoare de peste 15,6 miliarde de euro
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

UE va acorda ţărilor partenere sprijin financiar în valoare de peste 15,6 miliarde de euro

Astăzi, 8 aprilie, Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant au prezentat planuri pentru un răspuns solid şi bine direcţionat al UE în vederea sprijinirii eforturilor ţărilor partenere de combatere a pandemiei de coronavirus. Acţiunea colectivă a UE se va axa pe abordarea crizei sanitare imediate şi a nevoilor umanitare aferente, pe consolidarea sistemelor de sănătate, de apă şi de salubritate ale ţărilor partenere şi a capacităţilor lor de cercetare şi de pregătire pentru a face faţă pandemiei, precum şi pe atenuarea impactului socioeconomic.

Pentru a sprijini aceste acţiuni, UE va acorda ţărilor partenere sprijin financiar în valoare de peste 15,6 miliarde EUR, care va proveni din resursele pentru acţiune externă existente. Împreună cu partenerii noştri, ne asigurăm că fondurile considerabile pe care UE le-a alocat deja partenerilor săi sunt îndreptate spre acţiunile de abordare a impactului cauzat de coronavirus.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat: „Virusul nu cunoaşte graniţe. Această provocare globală necesită o cooperare internaţională fermă. Uniunea Europeană depune necontenit eforturi de combatere a pandemiei. Ştim cu toţii că numai împreună putem opri răspândirea coronavirusului la nivel mondial. În acest scop, UE va convoca în curând un eveniment virtual al donatorilor care să contribuie la mobilizarea finanţării necesare şi la sprijinirea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în acţiunile sale de asistare a celor mai vulnerabile ţări.”

Înaltul Reprezentant/vicepreşedintele Josep Borrell a adăugat: „Pentru a combate pandemia de coronavirus sunt necesare acţiuni comune la nivel mondial. Uniunea Europeană şi statele sale membre îşi asumă rolul care le revine în abordarea acestei crize sanitare şi a consecinţelor sale grave – atât pe plan intern, cât şi extern. Facem tot posibilul pentru a le oferi sprijin cetăţenilor noştri, însă trebuie, de asemenea, să le acordăm asistenţă partenerilor din vecinătatea noastră imediată şi nu numai, pentru a aborda impactul pe care pandemia îl va avea asupra mijloacelor de subzistenţă şi asupra stabilităţii şi securităţii acestor ţări, deoarece problemele lor sunt problemele noastre. Aceasta este o luptă globală pe care o vom câştiga sau o vom pierde împreună. Cooperarea şi eforturile comune la nivel internaţional, precum şi soluţiile multilaterale reprezintă calea de urmat pentru o veritabilă agendă globală pentru viitor.”

Comisarul pentru parteneriate internaţionale, Jutta Urpilainen, a explicat: „Atât timp cât coronavirusul ameninţă vieţile oamenilor într-o parte a lumii, nu suntem în siguranţă. Acesta este elementul central al cooperării şi parteneriatelor internaţionale. Trebuie să colaborăm pentru a putea gestiona provocările comune. Astăzi, Comisia Europeană îşi intensifică eforturile şi ia iniţiativa, prin acest pachet semnificativ de răspuns global în valoare de peste 15,6 miliarde EUR, în vederea colaborării cu partenerii noştri, în special din Africa, pentru un viitor mai sigur pentru noi toţi.”

Comisarul pentru vecinătate şi extindere, Olivér Várhelyi, a declarat: „Ca parte a răspunsului nostru global la pandemia de coronavirus, redirecţionăm peste 3,8 miliarde EUR din fondurile prevăzute pentru Balcanii de Vest şi vecinii noştri imediaţi din est şi din sud către nevoile reale cu care se confruntă în prezent: pentru răspunsul urgent la criza sanitară, pentru consolidarea sistemelor de sănătate şi pentru atenuarea impactului socioeconomic al pandemiei. Ne aflăm pe acelaşi continent şi nu putem reuşi decât împreună.

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a avertizat: „Pandemia cu care ne confruntăm ar putea deveni cea mai mare criză umanitară din ultimele decenii. Impactul izbucnirii epidemiei de coronavirus asupra celor mai fragile ţări, asupra migranţilor şi a celor mai vulnerabile persoane ar putea să fie dramatic. Acest lucru este valabil în special în ceea ce priveşte taberele de refugiaţi şi de persoane strămutate în interiorul ţării, caracterizate prin spaţii închise şi, deseori, condiţii insalubre. De aceea trebuie să dăm un răspuns hotărât la urgenţa de sănătate publică, să ne asigurăm că actorii din domeniul umanitar pot să îşi desfăşoare în continuare acţiunile de asistenţă vitală, precum şi să sprijine transportul şi măsurile de logistică pentru operaţiunile umanitare esenţiale.”

Similare
RECOMANDĂRI