Un oficial al Guvernului Serbiei a decedat după ce a fost infectat de COVID-19
Vizualizari:

Un oficial al Guvernului Serbiei a decedat după ce a fost infectat de COVID-19

Un responsabil al guvernului de la Belgrad, Branislav Blazic, a decedat după ce a contactat SARS CoV-19, au confirmat surse guvernamentale sârbe pentru cotidianul belgrădean Blic, scrie Agerpres.

Blazic, secretar de stat în Ministerul pentru Protecţia Mediului, fusese într-o vizită în oraşul său natal Kikinda, unul din focarele epidemiei de coronavirus pe teritoriul Serbiei, la mijlocul lunii martie.

Guvernul a confirmat că el a fost pacient din 25 martie, după ce fusese spitalizat cu simptome severe ale maladiei COVID-19.

Blazic era un membru proeminent al Partidului Progresist SNS al preşedintelui sârb Aleksandar Vucic.

Conform postului de radio belgrădean B92, până în prezent în Serbia au fost înregistrate 900 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, între care 23 de decese. 
Similare
RECOMANDĂRI