Un summit Putin-Biden ar putea avea loc online din cauza pandemiei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un summit Putin-Biden ar putea avea loc online din cauza pandemiei

Un posibil summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden ar putea avea loc online, în funcţie de recomandările epidemiologilor, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform agenţiei Interfax, transmite dpa.

Putin are programată joi o întrevedere tot în mediul virtual cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, deşi acesta se află în prezent chiar la Moscova.

Potrivit lui Dmitri Peskov, decizia ca discuţia să se desfăşoare online a fost luată din cauza pandemiei şi la recomandarea experţilor.

Preşedintele Putin, care a fost vaccinat deja împotriva COVID-19, trebuie să respecte toate măsurile de precauţie, a indicat Kremlinul.

Biden i-a propus lui Putin să se întâlnească într-o ţară terţă, posibil undeva în Europa în cursul acestei veri, în contextul exacerbării tensiunilor între Rusia şi Statele Unite.

Deocamdată, Kremlinul nu a acceptat în mod oficial invitaţia.

Joe Biden urmează să se deplaseze în Europa în luna iunie pentru viitorul summit NATO.
Sursa: AGERPRES
Similare
RECOMANDĂRI