Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Universitatea Oxford este testat pe oameni într-una din ţările cel mai grav afectate
Vizualizari:

Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Universitatea Oxford este testat pe oameni într-una din ţările cel mai grav afectate

Universitatea Oxford a început weekendul trecut în Brazilia primele teste pe pacienţi umani cu vaccinul pe care îl dezvoltă împotriva noului coronavirus, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Testele vor fi efectuate pe 2.000 de angajaţi sănătoşi din domeniul medical din oraşul Sao Paulo şi pe 1.000 de persoane din Rio de Janeiro.

Brazilia este una din ţările cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, cu pste 1,1 milioane de infectări şi peste 51.000 de morţi, fiind depăşită doar de Statele Unite.

Autoritatea de reglementare sanitară din Brazilia, Anvisa, a aprobat studiile clinice pentru acest vaccin potenţial, dezvoltat de Universitatea Oxford şi produs de compania farmaceutică AstraZeneca, în primele zile ale lunii iunie.

Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca acest vaccin să fie lansat pe piaţă până la sfârşitul anului 2020.

Marţi, autorii unui studiu realizat pe porci au anunţat că două doze cu acest vaccin dezvoltat de Oxford University şi AstraZeneca produc mai mulţi anticorpi decât o doză unică.

Cercetătorii de la Institutul Pirbright din Marea Britanie au spus că administrarea celor două doze de vaccin - o doză iniţială urmată de o doză de rapel - determină o reacţie imunitară mai puternică în comparaţie cu administrarea unei singure doze. Cercetarea lor sugerează că o abordare medicală bazată pe două doze ar putea fi mai eficientă în vederea obţinerii unei protecţii împotriva COVID-19.

Noul vaccin, denumit ChAdOxl nCoV-19, cunoscut şi sub denumirea de „AZD1222”, a fost creat iniţial de cercetătorii de la Universitatea Oxford, care colaborează în prezent cu specialiştii de la AstraZeneca pentru etapele de dezvoltare şi de producţie.

Date preliminare provenind de la un studiu realizat pe şase maimuţe au arătat că unele dintre primatele care au primit o singură doză de AZD1222 au dezvoltat anticorpi împotriva noului coronavirus într-un interval de 14 zile, iar toate maimuţele din acest studiu au dezvoltat astfel de anticorpi într-un interval de 28 de zile.

Peste 100 de vaccinuri potenţiale împotriva COVID-19 sunt dezvoltate în prezent pe plan mondial şi se află în diverse stadii de testare.

Similare
RECOMANDĂRI