Varşovia oferă Ucrainei peste 200 de tancuri T-72, potrivit radioului polonez
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Varşovia oferă Ucrainei peste 200 de tancuri T-72, potrivit radioului polonez

Polonia susţine Ucraina vecină în faţa invaziei ruse oferindu-i peste 200 de tancuri de producţie sovietică T-72, potrivit agenţiei de presă IAR a radioului polonez, care citează surse guvernamentale, relatează DPA.

Majoritatea acestor tancuri au trecut deja graniţa ori sunt în drum spre Ucraina, conform agenţiei IAR. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a confirmat zilele trecute livrarea unui număr substanţial de tancuri către armata ucraineană, fără a da cifre.

La rândul său, preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat că, de când a început războiul ruso-ucrainean, Polonia a oferit Ucrainei un ajutor militar evaluat la circa 1,5 miliarde de euro.

Într-o discuţie cu presa poloneză la Kiev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit ''Poloniei şi poporului polonez pentru sprijinul fără precedent faţă de Ucraina şi ucraineni'', referindu-se nu doar la ajutorul militar, ci şi la primirea a peste trei milioane de refugiaţi ucraineni în Polonia.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat vinerea trecută că ţara sa are în vedere să furnizeze tancuri Poloniei, pentru ca în schimb aceasta din urmă să transfere din stocul său Ucrainei tancuri T-72 de concepţie sovietică, aflate deja în dotarea armatei ucrainene şi pe care militarii ucraineni ştiu să le folosească.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a avertizat joi Occidentul să nu ''pompeze'' arme în Ucraina, sau în alte ţări, precum Georgia sau Republica Moldova, întrucât astfel de acţiuni ''ameninţă securitatea continentului şi provoacă instabilitate''.

El a răspuns astfel la o întrebare a presei despre o declaraţie a şefei diplomaţiei britanice, Liz Truss, care a sugerat că este esenţial ca nu doar Ucraina să fie aprovizionată cu arme grele, ci şi Republica Moldova, Georgia şi ţările Balcanilor Occidentali.

Similare
RECOMANDĂRI