Vladimir Putin l-a demis pe unul din consilierii săi emblematici
Vizualizari:

Vladimir Putin l-a demis pe unul din consilierii săi emblematici

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis marţi din funcţie pe unul dintre consilierii săi cei mai emblematici, Vladislav Surkov, arhitectul 'verticalei puterii', despre a cărui plecare presa anunţase de mai multe săptămâni, potrivit France Presse.

Demiterea lui Surkov (55 de ani) a fost anunţată printr-un decret prezidenţial publicat pe site-ul Kremlinului. Noile sale funcţii posibile nu au fost făcute publice, scrie Agerpres.

Surkov fusese deja înlocuit la 11 februarie de către şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale Dmitri Kozak (61 de ani) în calitatea de negociator-şef al conflictului din estul Ucrainei, pe fondul relansării procesului de pace între Moscova şi Kiev.

Vladislav Surkov este pentru mulţi dintre opozanţii ruşi 'eminenţa cenuşie' de la Kremlin pentru că el este cel care din funcţia sa deţinută în administraţia prezidenţială de la Moscova a organizat la începutul anilor 2000 instaurarea unui sistem de putere cu media ţinută sub control, cu o opoziţie docilă în parlament şi reprimarea contestării publice.

El este artizanul conceptului de 'verticală a puterii', o autoritate de stat dependentă doar de Vladimir Putin.

Din 2014, Surkov a fost principalul strateg rus în criza ucraineană, marcată de anexarea Crimeii în 2014 şi un conflict sângeros între forţele Kievului şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei, soldat deja cu peste 13.000 de morţi, notează AFP.
Similare
RECOMANDĂRI