Vladimir Zelenski şi Vladimir Putin au avut prima convorbire telefonică
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Vladimir Zelenski şi Vladimir Putin au avut prima convorbire telefonică

Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a discutat pentru prima dată cu omologul său rus, Vladimir Putin, de când a fost învestit în funcţie. Este vorba despre o convorbire telefonică între cei doi oficiali. Despre aceasta a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, transmite TASS.

Potrivit secretarului de presă al preşedintelui rus Dmitri Peskov, cei doi au discutat despre situaţia din Donbass şi despre eliberarea prizonierilor. 

Dmitri Peskov a mai menţionat că conversaţia dintre cei doi oficiali a avut loc la iniţiativa părţii ucrainene.

Posibilitatea continuării contactelor în formatul normand este un alt subiect care a fost abordat.

Zelenski nu a comentat deocamdată discuţia cu Putin, scrie TASS.

Similare
RECOMANDĂRI